Două femei cu origini românești, ostatice ale Hamas, au fost eliberate
Trei ostatice israeliene, două dintre ele cu origini românești, sunt primele persoane eliberate după un an și trei luni, conform armistiţiului între Israel şi Hamas pentru încetarea războiului început în octombrie 2023, au relatat CNN și Times of Israel. Doron Steinbrecher are și cetățenie română, iar Romi Gonen are origini românești.
Eliberarea vine după ce familia lui Doron a făcut apel inclusiv la autorităţile române pentru a negocia înapoierea ostaticilor, scrie observatornews.ro
Tânăra a fost preluată de ambulanţele Crucii Roşii şi dusă înapoi la familie. Tânăra care are cetăţenie dublă israeliano-română a fost răpită din propria casă, de Hamas, în timpul atacului de pe 7 octombrie 2023.
Doron este asistentă veterinară şi a fost descrisă de familie şi prieteni drept o tânără veselă, mereu optimistă, care iubeşte viaţa şi animalele.
Emily Damari, care a fost răpită din acelaşi kibbutz ca Doron, şi Romi Gonen, capturată în timp ce participa la festivalul de muzică Nova, despre care există informaţii că ar avea şi ea origini româneşti.