Chinezii își plătesc facturile cu apartamente
Dezvoltatorii imobiliari chinezi au recurs la utilizarea apartamentelor nevândute pentru a-și achita datoriile față de constructori și furnizori, o strategie preluată acum și de guvernele locale, potrivit The Wall Street Journal.
În august, furnizorul de gaze Xinjiang East Universe Gas a găsit o soluție inedită pentru a recupera 25 de milioane de dolari din facturile neplătite de entități de stat din orașul Changji, regiunea Xinjiang. În loc de bani, compania va prelua peste 260 de apartamente neterminate dintr-un complex rezidențial, unde strada principală urmează să poarte numele Avenue des Champs-Élysées.
Contextul financiar al clienților săi explică această măsură: cel mai mare debitor, Changji City Construction Investment Development, se confruntă cu o criză severă de lichidități, acumulând datorii de 1,8 miliarde de dolari și raportând pierderi constante.
Acordul prevede ca Xinjiang East Universe Gas să desemneze o companie terță pentru vânzarea apartamentelor după finalizarea acestora. Veniturile obținute vor acoperi factura de gaz, iar eventualele excedente vor reveni furnizorului de gaze. În caz contrar, acesta va suporta pierderile.
Potrivit lui Bruce Pang, cercetător la Institutul Național pentru Finanțare și Dezvoltare, astfel de aranjamente sunt o opțiune pragmatică pentru furnizorii de servicii care colaborează cu administrațiile locale aflate în dificultate financiară.