Două bazine de înot la Târgu Jiu

Târgujienii vor avea la dispoziție, anul viitor, două bazine de înot. Este vorba despre un bazin acoperit și unul în aer liber. Pentru cel acoperit, municipalitatea a solicitat bani de la Compania Națională de Investiții. Acesta va costa în jur de două milioane de euro.
Cât îl privește pe cel aflat în aer liber, acesta va fi reabilitat din banii Primăriei Târgu Jiu. Ambele investiții ar putea fi gata de anul viitor. Tot atunci se va stabili și regulamentul în baza căruia va fi permis accesul la cele două bazine de înot.
Primăria Târgu Jiu a preluat vechiul ștrand în urmă cu aproape doi ani și acum este în paragină. Primarul Marcel Romanescu a explicat că lucrările de reabilitare vor demara anul viitor: „Suntem pe lista Companiei Naționale de Investiții cu acel bazin acoperit, de două milioane de euro. Va fi un bazin didactic acoperit. Lângă acesta, avem vechiul ștrand al stadionului pe care îl vom realiza, din bugetul local, anul viitor”.
Vizualizări: 1,295
Distribuie Trimite pe WhatsApp