Dosar penal pentru un turist, la Rânca
Un turist s-a ales cu dosar penal în timp ce se afla în stațiunea Rânca. Acesta conducea un ATV și a fost oprit de polițiști. După ce l-au verificat, oamenii legii au descoperit că nu avea permis. Cu dosar penal s-a ales și prietenul bărbatului pentru că i-a încredințat ATV-ul după ce l-a închiriat de la un centru din stațiune.
"La data de 25 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci - Formațiunea Rutieră, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în ZTM Rânca au depistat pe DC-67 Rânca un bărbat, de 27 de ani, din orașul Băbeni, județul Vâlcea, în timp ce conducea un ATV, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere.
Totodată, s-a mai constatat că ATV-ul i-a fost încredințat de către un bărbat, de 53 de ani, care a închiriat autovehiculul de la un centru din zonă.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", a anunțat Poliția.