Doar trei profesori vaccinați într-o comună întreagă

Deși campania de vaccinare merge bine la nivelul județului și medicii au imunizat deja circa o treime din întreaga populație a Gorjului, sunt zone unde nici măcar cadrele medicale ori profesorii nu se grăbesc să se vaccineze anti-Covid. Se întâmplă, de exemplu, în localitatea Turburea, unde, până acum, doar trei dascăli și-au făcut vaccinul.

De când a fost deschis, de la jumătatea lunii aprilie, în centrul de vaccinare din comuna gorjeană Turburea s-au imunizat circa 1.500 de persoane. Mulți dintre cei care s-au vaccinat aici sunt însă din alte localități ori chiar din alte județe.

Din localitate, prea puțini oameni au mers să facă vaccinul contra Covid. Numărul celor care se prezintă în centrul de vaccinare a scăzut semnificativ în ultima perioadă. Primarul Ion Bîrcă a tras un semnal de alarmă și a semnalat că foarte puțini profesori care predau în comună s-au imunizat.  „În ultimul timp, nu știu ce se întâmplă. Sunt cam la jumătate. Înainte, dacă făceam 60-80 pe zi, acum dacă avem 30 de oameni. Nu știu de ce. De-asta sunt și eu mai revoltat. La școală, directorul nu s-a vaccinat. Profesorii se duc nevaccinați în fața copiilor. Dacă ei nu dau un exemplu! Din 70 de profesori, sunt numai 3 vaccinați”, a declarat primarul Ion Bîrcă.

Nici cadrele medicale din localitate nu se înghesuie să se imunizeze. „Sunt medici de familie care nu se vaccinează. Dacă tu, ca medic ori asistent, nu ai încredere și nu te vaccinezi, de ce? Te duci și vaccinezi alți oameni, dar pe tine, nu! Trebuie dusă o muncă de lămurire cu ei”, a mai spus Bîrcă, la Radio Târgu Jiu.

Până acum, în județul Gorj au fost administrate peste 105 de doze de vaccin.

Vizualizări: 1,310

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: