Dispare o instituție din Gorj. Va face parte dintr-o agenție cu sediul in Ploiești

Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență privind înființarea, organizarea și funcționarea agențiilor teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism, într-un efort de a sprijini dezvoltarea economică și turistică la nivel regional.

Potrivit actului normativ, se instituie agenții teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism (ATIMMT) în trei centre importante: Ploiești, Constanța și Brașov. Aceste agenții sunt rezultatul fuziunii unor agenții preexistente și preluarea reprezentanțelor teritoriale din domeniul turismului, având scopul de a eficientiza și de a coordona mai bine activitățile destinate sprijinirii antreprenorilor și sectorului turistic.

Agenția teritorială pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Ploiești, cu un număr de 83 posturi, este înființată prin fuziunea Agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii Ploiești, București și Craiova și prin preluarea reprezentanțelor teritoriale din turism: Bușteni, Râmnicu Vâlcea, Targu Jiu, Mehedinți. Aceasta este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism București, respectiv Craiova, conduse de directori adjuncți, numiți prin ordin al ministrului economiei.


ATIMMT Ploiești va absorbi activitatea și personalul din Ploiești, București și Craiova, fiind condusă de un director numit de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. ATIMMT Constanța va gestiona operațiunile din Constanța, Iași și Târgu Mureș, în timp ce ATIMMT Brașov va avea sub incidența sa activitățile din Brașov, Timișoara și Cluj-Napoca.

Aceste agenții vor avea subordine centre teritoriale, care vor fi conduse de directori adjuncți numiți de Ministerul Economiei. Numărul total de posturi pentru cele trei agenții este de aproximativ 257, reflectând angajamentul Guvernului de a susține inițiativele întreprinderilor mici și mijlocii și de a promova turismul la nivel regional.

Prin această inițiativă, se urmărește creșterea competitivității și a capacității de inovare a întreprinderilor locale, precum și consolidarea infrastructurii turistice în regiuni cheie ale țării.

Vizualizări: 2,488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: