Directorul Dobriţanu explică de ce stă excavatorul de la Roşiuţa

Mai multe excavatoare miniere de mare capacitate ale Complexului Energetic Oltenia sunt blocate din lipsă de front de lucru. Unul dintre acestea este excavatorul 01 de la Roşiuţa, care în ultimii doi ani mai mult a stat decât a lucrat. Directorul Direcţiei Miniere, Gheorghe Dobriţanu, a explicat care sunt cauzele.

Gheorghe Dobriţanu a fost întrebat într-o emisiune de ce excavatorul de la Cariera Roşiuţa stă de doi ani. Dobriţanu a explicat că sunt probleme cu exproprierile. „Mai avem probleme cu doi cetăţeni, cu care nu am reuşit să negociem. De asemenea, sunt problemele cu terenurile forestiere pe care le-am cumpărat, le avem în proprietate, dar nu avem aviz pentru scoaterea din circuitul silvic. Se fac demersurile necesare, a fost obţinut avizul de la Garda Forestieră din Vîlcea, sperăm ca în cel mai scurt timp excavatorul 01 să aibă front de lucru”, a spus Dobriţanu la TV Sud. Acesta a precizat că se lucrează şi la documentaţia privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în zona Roşiuţa.

Dobriţanu a anunţat şi efectuarea de investiţii în carierele miniere. „Avem în program pentru anul viitor două excavatoare, Roşia şi Tismana, pentru modernizare. Şi celelalte excavatoare în funcţie de numărul de ore de funcţionare vor fi programate în revizii”, a spus Dobriţanu.

Minerii se plâng însă de tot felul de lipsuri în carierele miniere, dar directorul nu le dă dreptate. „Ei (n.r. - angajaţii) spun că nu au role şi covoare, dar nu prea au dreptate pentru că, dacă vă spun, cred că anul acesta am introdus covoare de cel puţin 12 milioane de lei în cariere şi role de în jur de vreo 3 milioane de lei, care au apărut să înlocuim pe cele defecte. Atâta timp cât patru ani nu ai înlocuit role şi covoare, nu o să putem să facem lucrul asta în 6 luni. O să mai completăm şi anul viitor. Nu le dau dreptate. Există şi vaselină şi echipament de protecţie”, a declarat Dobriţanu la TV Sud.  

Vizualizări: 3,402

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: