Directorii instituţiilor de cultură, evaluaţi
Consiliul Județean Gorj a demarat procedurile pentru evaluarea directorilor instituțiilor de cultură pe care le are în subordine. Este vorba de managerul Școlii Populare de Artă, al Muzeului Județean, Centrului pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, al Bibliotecii Județene și Ansamblului Profesionist "Doina Gorjului". Cei care vor obține în urma evaluării mai puțin de nota 7 își vor pierde funcția.
Directorii instituțiilor de cultură vor fi supuși unei evaluări care presupune mai multe etape. Acestora li s-a solicitat de către responsabilii din Consiliul Județean Gorj să transmită situația fiananciară a instituțiilor pe care le conduc, iar acum și raportul de activitate pe anul anterior. După ce se va încheia și această etapă, Consiliul Județean va trece la formarea comisiilor de evaluare care vor spune dacă directorii și-au făcut bine treaba.
Anul trecut au fost cu toții reconfirmați în funcții pentru încă patru ani, iar acum le este evaluată activitatea pentru anul 2016. Directorii instituțiilor de cultură spun că au emoții în ceea ce privește această evaluare. "Sunt firești. Ar trebui să fiu nesimțit ca să nu am emoții. Consider că am pus sufletul în tot ce am făcut, sunt convins că se poate și mai mult. Aștept momentul", a comentat Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Profesionist "Doina Gorjului".
Conform spuselor reprezentanţilor Consiliului Județean, rezultatul final al evaluărilor directorilor instituţiilor de cultură va fi prezentat undeva la finalul lunii aprilie, începutul lunii mai.