Dezbatere în CJ Gorj după problemele de la cardiologie pediatrică: Spitalul nu era pregătit pentru pacienții pediatrici
Mihail Sergiu Olaru, consilier județean
Consilierul județean Mihai Olaru a reușit să aducă în plenul ședinței de Consiliu Județean Gorj problema medicului din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, Corina Vasile, care a solicitat două echipamente necesare pentru a-și desfășura activitatea.
Aceasta a făcut cereri către spital și CJ Gorj, care pare ca au fost luate în considerare. Între timp, spitalul a cerut și acreditarea unui cabinet de Cardiologie Pediatrică.
Corina Vasile, medic cardiolog pediatric, a declarat că fără acele aparate nu își poate face treaba. În sedinta de CJ Gorj a fost și medicul Corina Vasile, cea care a cerut spitalului din Târgu Jiu, încă de la angajare, un ecograf si un alt echipament pentru a consulta copiii. În acest moment sunt folosite aparatele de pe alte secții, în funcție de disponibilitate. A fost prezent și directorul spitalului, Dumitru Vienescu.
"Spitalul nu era pregătit pentru pacienți pediatrici. Deci, în momentul în care vom începe activitatea pentru policlinică, eu nu aș avea cu ce să lucrez. Adresabilitatea este foarte mare, sunt foarte mulți pacienți și mă văd în imposibilitatea de a lucra, dacă acest echipament nu se va achiziționa", a spus această in ședință de consiliu, după ce medicul Claudiu Soare a sugerat că nu e criteriu primordial ce dorește fiecare medic in parte.
Președintele de ședință, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj Gheorghe Nichifor, a declarat că astăzi Consiliul a trimis o solicitare la Ministerul Sănătății, legată de avizarea unui cabinet de Cardiologie Pediatrică în policlinică.
“Azi a intrat o hârtie la mine prin care solicităm și noi, Consiliul Județean, avizul de la Ministerul Sănătății, ca după aceea să dăm aprobarea și să încercăm să rezolvăm și această problemă pe care dumneavoastră ați semnalat-o deja, a pacienților care vin de la medicii de familie. Pentru asta erau necesare și niște aparate și, de asemenea, începând de ieri, la registratura noastră, a fost prezentă solicitarea spitalului pe care am direcționat-o, conform procedurilor”.
"Mă bucură foarte mult prezența în ideea în care, de-a lungul anilor am făcut foarte multe achiziții pentru spital, numai ca fără o comunicare perpetuă cu medicii din spital, există riscul sa facem achiztiii care nu răspund neapărat celor mai urgente nevoi. Mesajul meu către domnul director și către toți medicii este să facă documentele necesare cu solicitări pentru dotări ce sunt necesare spitalului, oricând, si chiar dacă nu avem fonduri acum, cu siguranță pot face obiectul altor proiecte pe fonduri europene, dar noi trebuie să fim conectați pentru a putea bugeta, cu prioritate, nevoile care sunt urgente de la spital”, a completat consilierul Mihai Olaru. Acesta a revenit cu cererea de achiziție a echipamentelor pe care medicul Corina Vasile le-a cerut spitalului. Și în spital, si în cabinetul din policlinică, problemele legate de lipsa de aparatură există: “Singura mea propunere ar fi, dacă nu este condiționată aprobarea de către Ministerul Sănătății a achiziției echipamentelor, dacă nu e o interdependență între cele două, să mergem în paralel cu ele și cred ca am scuti ceva timp, ca atunci când o să vină avizul pentru cabinetul de cardiologie pediatrică, deja să fim în stadiu avansat cu achiziția”, a declarat Mihai Olaru.
Nichifor a mai spus că așteaptă să se întoarcă din concediu președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu: "Se va întoarce și domnul președinte, o să discutăm și o să găsim soluții. cu siguranță și dumneavoastră, consilierii județeni, va trebui să aprobați. Se fac eforturi în această direcție”.
Directorul Dumitru Vienescu a declarat că medicul va primi aparatele de care are nevoie. A mai precizat ca este pentru prima dată când este această specializare în spital: “Există o comunicare și a existat o comunicare cu medicii din cadrul spitalului pentru ca noi nu solicităm altă aparatură decât ce medicii ne solicită pe bază de referat. Asta este aparatura care va fi adusă. Aș vrea să mai fac încă o precizare, pentru ca s-au creat tot mai multe discuții. Este pentru prima dată când județul Gorj are un astfel de medic. Am avut repetate discuții cu doamna doctor pentru a veni la Târgu Jiu. În momentul de față, doamna doctor funcționează pentru copiii internați, care au nevoie de aceste consultații. S-a demarat procedura, încă din luna iulie, pentru înființarea cabinetului de cardiologie pediatrică. Din păcate aunt termene care trebuie respectate pentru a obține avizele necesare. Avem trei aparate ecograf care sunt utilizate în secția Cardiologie, la camera de gardă. Doamna doctor poate să confirme ca are cu ce să își desfășoare activitatea. Mai mult decât atât, s-a dat comanda în afară de acest aparat solicitat de către Consiliul Județean”.