Descoperire arheologică: Gravuri rupestre vechi de peste 2.000 de ani
Arheologii au descoperit gravuri rupestre în Regiunea Autonomă Mongolia Interioară din nordul Chinei, cea mai veche dintre acestea datând din urmă cu peste 2.000 de ani.
Cele peste 200 de gravuri rupestre din zona orașului Bayan Hot sunt împrăștiate pe o suprafață de 12 kilometri pătrați și au primit denumirea de „Gravurile Rupestre de la Bayan Hot”, a declarat Li Xiaowei, un responsabil pentru cultură la nivel local. Gravurile „includ reprezentări de cercuri concentrice, oameni, oi, cai, tigri și leoparzi", a precizat acesta. „Ele au fost gravate între Neoliticul târziu și perioada dinastiei Qing (1644-1911)", a completat responsabilul citat, conform Agerpres.
Potrivit lui Li Xiaowei, gravurile rupestre demonstrează că oamenii din vechime venerau corpurile cerești și animalele și „sunt valoroase pentru studiul vieții, obiceiurilor și comunităților vechilor nomazi din nordul Chinei”. (A.A.)