Descinderi în Meteor după facturi false

O amplă anchetă derulată de procurorii DIICOT de la Mehedinți îi are printre suspecți și pe câțiva romi din Meteor, mascații mergând ieri în cartierul din Târgu Jiu pentru a-i ridica pe cei în cauză și a-i duce la audieri la Drobeta Turnu Severin.

O femeie și doi bărbați din Gorj sunt suspectați că fac parte dintr-o rețea de 15 persoane care ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 6 milioane de lei, prin neplata unor impozite și taxe. Ancheta îi vizează în special pe câțiva romi din Strehaia, care au emis facturi false, ca și cei din Meteor, pentru firme din Mehedinți și Timiș, interesate să fenteze statul atunci când vine vorba de plata taxelor la buget.

Una dintre firme este administrată de soția primarului PSD din comuna mehedințeană Prunișor, ieri dimineață cei doi fiind ridicați din vila pe care edilul a construit-o în localitatea pe care o conduce de trei mandate. Nandi Covlea are 11 camere în locuința respectivă, și-a amenajat aici două piscine și o mini-capelă pentru rugăciuni, stârnind invidia localnicilor care spun că omul nu a prea făcut nimic pentru ei în ultima vreme, el fiind și un apropiat al baronului de Mehedinți, Adrian Duicu. Primarul a spus că nu a făcut nimic ilegal, dar aseară rămăsese în sediul DIICOT din Drobeta Turnu Severin pentru a fi audiat, aici fiind aduși din Timiș un preot de origine ucraineană, fiul său, dar și un preot ortodox, fost primar, cu toții fiind și oameni de afaceri in comunitățile din care provin, enoriașii neștiind însă că prosperitatea li se datorează acestora de la facturile false procurate din Strehaia și Meteor.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: