Accidentat mortal de propria-i sapă!
Sfârșit cumplit pentru un bărbat de 53 de ani din Câlnic, descoperit sâmbătă seara fără suflare într-un mod cel puțin ciudat. A fost găsit de un vecin într-o baltă de sânge, într-un șanț, la nici zece metri de poarta casei sale, dar, în ciuda acestei situații, anchetatorii spun că nu avem de-a face cu o crimă și nici cu un accident auto în urma căruia victima să fi fost abandonată. Primele concluzii arată că pur și simplu omul s-a împiedicat și a căzut, sapa pe care o căra în spate și pe care tocmai o ascuțise secționându-i vasele de sânge de la gât la fel ca lama unui cuțit.
După ce a muncit o zi întreagă la câmp, Constantin Breazu a reușit să rupă coada de la sapa cu care săpase la porumbi. A mers la o rudă a sa pentru a schimba coada ruptă cu una nouă și, pentru că la cumnatul său a găsit și un polizor, s-a gândit că nu ar strica să ascută unealta un pic, pentru a intra mai bine în pământ. Nu a mai ajuns însă apoi nici pe câmp ca să își reia munca și nici acasă, la cei dragi. Sora sa, la care schimbase coada ruptă, a fost anunțată în grabă să vină repede că fratele e mort pe marginea drumului, femeii nevenindu-i să creadă.
„Eu îi dădui coada la sapă, că o rupsese pe a lui și veni de mă întrebă dacă nu am una nouă. Eu intrai apoi la mine în grădină și, un pic mai târziu, fusei sunată că îl găsiră mort, într-un șanț. A fost ghinionul lui, cred eu, pentru că probabil s-a împiedicat. Nu e ușor să stai toată ziua în grădină, aplecat, să jumoli la buruieni, că numai cine nu dă cu sapa nu știe cât e de greu. Poate o fi fost și nemâncat, i-o fi venit amețeală și asta fu soarta lui”, a spus sora celui decedat.
Mort lângă casă
Celor doi băieți ai bărbatului nu le-a venit să creadă că o asemenea nenorocire s-a putut întâmpla chiar la doi pași de casa lor, fără ca ei să poată să intervină în sprijinul părintelui. Aceștia își așteptau tatăl acasă, ca să mănânce împreună, dar acum se pregătesc pentru înmormântare, lucru care nici prin gând nu le trecea până sâmbătă seara. „Nu ne așteptam la așa ceva. Nu era bolnav, nu avea dușmani pe aici ca să ne gândim la altceva, pur și simplu ghinion, dacă putem numi așa ceea ce s-a întâmplat”, a declarat unul dintre copii.
Polițiștii și medicul legist sosiți la fața locului au luat în calcul toate scenariile posibile, însă nu au găsit indicii care să-i ducă la concluzia că la mijloc ar fi vorba de o crimă. „Cel mai probabil s-a împiedicat, a căzut, iar sapa i-a secționat vase mari de sânge la nivelul gâtului, carotida și jugulara, vom vedea la autopsie care dintre ele pentru că nu pot ști în acest moment. Un astfel de caz nu am mai întâlnit până acum, un mare ghinion, mai ales după ce și-a ascuțit sapa și i-a pus coadă nouă, să cadă și să îi taie gâtul”, a menționat medicul legist Dan Crețu.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. După ce vor primi concluziile de la medicii legiști, polițiștii vor putea elimina definitiv orice suspiciune cu privire la cauzele decesului. Până atunci, rudele se pregătesc să-l conducă pe ultimul drum pe cel decedat, moartea acestuia fiind cu siguranță una despre care se va vorbi mult timp de acum încolo.