Derby-ul codaşelor, sâmbătă la Motru

Pandurii Târgu Jiu va întâlni sâmbătă pe teren propriu echipa Ştiinţa Miroslava, într-un meci contând pentru etapa cu nr. 33 din Liga a II-a. Mai sunt puţine meciuri până la finalul campionatului, partida de la Motru putând fi decisivă pentru ambele echipe în încercarea de evitare a retrogradării.

Pandurii Târgu Jiu este înainte de meciul de sâmbătă pe locul 16, cu 31 de puncte, fiind urmată în clasament de Ştiinţa Miroslava, cu acelaşi număr de puncte, dar golaveraj mai slab. Echipa care învinge în acest meci este cea care va rămâne cu speranţele cele mai mari în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Antrenorul gorjenilor, Adrian Bogoi, declara după egalul de la Timişoara că nu şi-a pierdut speranţa. „Sperăm să ne salvăm de la retrogradare. Toate contracandidatele au pierdut, ne luptăm pentru fiecare punct. Avem o echipă foarte tânără. Şase jucători U21 la fiecare meci, plus cei care intră pe parcurs. Desigur, facem şi greşeli. Este o luptă dură, echipele sunt pregătite. Sunt şi surprize. Dar noi ne vedem de jocul nostru şi vrem să obţinem cât mai multe puncte”, a mai spus Bogoi.

În acest an vor retrograda cinci echipe, din care două sunt deja desfiinţate, ASA Târgu Mureş şi Olimpia Satu Mare. Sub linie, în afară de Pandurii şi Ştiinţa Miroslava ar mai fi Foresta Suceava. Toate echipele din subsolul clasamentului au probleme financiare grave, care au generat de fapt lipsa de performanţă sportivă.

Meciul programat sâmbătă la Motru va începe la ora 11.00 şi nu va fi televizat.

Vizualizări: 925

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: