Demi Moore, superbă la câștigarea primului ei Glob de Aur, la 62 de ani!
Demi More a împlinit 62 de ani dar pare că a oprit timpul în loc pe la 30 de ani. Diva a arătat incredibil la gala premiilor Globul de Aur unde a câștigat primul său premiu, după 45 de ani de carieră.
Celebra actriță a câștigat la aceeași categorie cu românul Sebastian Stan: pentru performanța actoricească în cadrul unui film musical sau comedie.
Surprinzător, deși a avut nenumărate roluri memorabile, Demi Moore nu este o vedetă premiată. Drept pentru care, această recunoaștere a emoționat-o profund.
"Este prima dată când câștig ceva ca actriță. Mă declar smerită și atât de recunoscătoare", a spus ea. „Acum treizeci de ani, am avut un producător care mi-a spus că sunt o actriță mediocră, sunt o actriță de tip popcorn. La vremea respectivă, am lăsat convingerea aceasta să mă domine. Adică făceam filme bune, dar nu mă așteptam să-mi fie recunoscute meritele. Aveam cu adevărat această credință. Și am tot avut-o, până în ultimii ani. Cumva, pare că mă resemnasem cu această idee. Apoi a apărut „The Substance”, pe care ea (regizoarea Coralie Fargeat) l-a numit „un scenariu magic, îndrăzneț, curajos, inovator, absolut nebunesc. Ea a încurajat oamenii să-și cunoască valoarea.”.
Demi More a arătat superb pe covorul roșu, are o siluetă perfectă, o piele impecabilă și o siguranță molipsitoare. Întocmai cu numele evenimentului, și ea s-a îmbrăcat în auriu. A purtat o rochie mulată, tip sirenă, cu o inserție argintie în zona bustului.
Starul în vârstă de 62 de ani trăiește una dintre cele mai frumoase perioade ale sale.
În ”The Substance” personajul lui Demi, Elisabeth Sparkle, o vedetă care face aerobic la TV este concediată în ziua când face 50 de ani. Demi a mărturisit CBS că înțelege perfect drama femeii din film, amintind că a crescut într-o perioadă în care standardele de frumusețe erau nemiloase.
După ce își face ca scop al vieții tinerețea fără bătrânețe, Elisabeth începe să se injecteze cu un drog de pe piața neagră numit „substanța”, care creează o versiune mai tânără a ei, interpretată de Margaret Qualley.
Filmul a primit recenzii încântătoare de când a avut premiera în septembrie, iar Demi Moore este încurajată de fani să spere inclusiv la un Oscar pentru acest rol. ”The Substance” a înregistrat deja încasări de peste 41 de milioane de dolari la box office de la lansare.