De luni încep controalele la fermieri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează luni, 1 iulie, controale la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate în acest scop, aferente campaniei 2019. Timp de trei luni, se vor efectua controale clasice, pe teren, dar şi prin teledetecţie, reprezentanţii APIA verificând astfel dacă cele declarate de fermieri în cererile depuse pentru solicitarea subvenţiei corespund realităţii din teren.
Eşantionul de control extras din baza de date APIA conţine un număr total de 66.323 fermieri pentru care se vor verifica respectarea normelor de ecocondiţionalitate, a cerinţelor minime şi specifice aferente schemelor de sprijin în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic. Suprafaţa totală controlată este de circa 2 milioane de hectare.
La nivelul APIA Gorj, s-au înregistrat 18.040 de cereri, pentru o suprafaţă de 70.909 hectare.
Plata avansului pentru anul de cerere 2019 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie, iar plata finală, ca diferență între cuantumul acordat în avans și cel calculat pentru anul de cerere 2018, se va efectua între 2 decembrie și 31 martie 2020.