Controale la cultivatorii de tomate din Gorj
Direcția Agricolă și Oficiul Fitosanitar Gorj au făcut miercuri controale la cultivatorii de tomate din Peștișani și Turceni. Este vorba de cei care s-au înscris în programul care le dă dreptul la o subvenție de 3.000 de euro. “Am venit pentru control fitosanitar și prelevare de probe de tomate pentru determinarea reziduurilor de pesticide din plante și produse vegetale. Proba se va trimite la laboratorul de la unitatea națională fitosanitară, iar rezultatele le vom comunica producătorului”, a spus Ion Tatu, coordonator Oficiul Fitosanitar Gorj.
Ioana Mihăilă, pensionară din Turceni, cultivă roșii în solar și a accesat acest program încă din primul an. “A fost destul de greu, mai ales că ne-am confruntat cu intemperii, în primul an ne-au rupt foliile, solariile. A trebuit să le refacem, norocul nostru este că ne-au mai ajutat și copiii”, a spus femeia, care a vândut deja o tonă de roșii în acest an.
Ministerul Agriculturii a prelungit data de vânzare pentru primul ciclu până la data de 15 iunie. “Deja avem producătorii din primul ciclu pe piețele din județ sau vând de acasă. Trebuie să vândă minim două tone pentru a beneficia de ajutorul de minimis acordat de Ministerul Agriculturii, de trei mii de euro, pentru o suprafață de o mie de metri pătrați cultivată cu tomate”, a spus Alin Petrică, director adjunct al Direcției Agricole Gorj. (M.M.)