Dan Ilieș vrea un meci-spectacol contra CSM București

CSM Târgu Jiu joacă miercuri contra echipei Cristinei Neagu, liderul la zi al primei ligi de handbal feminin. Interesul major pentru acest meci a făcut ca să se joace cu casa închisă, biletele fiind epuizate la finalul săptămânii trecute.

Partida fetelor de la CSM Târgu Jiu cu liderul din Liga Florilor se va juca cu casa închisă putând să intre la meci doar norocoșii care au procurat bilete precum și abonații clubului. ”La acest meci se va intra doar pe bază de bilet sau abonament, nici măcar copiii nu mai pot intra la acest meci, aşa cum procedam până acum. Dacă la celelalte meciuri era permis accesul gratuit al copiilor până în 18 ani, acum s-au vândut toate biletele şi conform legii, nu putem permitem accesul în sală peste capacitate”, a anunţat Dan Ilieş, coordonatorul secţiei de handbal a CSM Târgu Jiu. 

Chiar dacă joacă cu liderul, orice rezultat este posibil, mai ales că echipa pregătită de Liviu Andrieş a început bine returul din Liga Florilor, cu o victorie în deplasare, pe terenul echipei Dacia Mioveni.

Chiar şi în condiţiile în care CSM Târgu Jiu va juca împotriva unui adversar de calibru european, expertul sportiv Dan Ilieş îşi doreşte ca echipa din Târgu Jiu să producă surpriza în confruntarea de miercuri seara. Şi cum Sala Sporturilor va fi plină, Dan Ilieş face un apel către suporterii gorjeni să fie alături de echipă pe tot parcursul meciului: ”Sincer, aştept o surpriză. Mi-ar plăcea foarte mult. Îmi doresc ca fetele să joace foarte bine, am foarte mare încredere în fete. Eu cred că dacă fetele noastre se capacitează şi joacă la 100%, iar fetele de la Bucureşti poate prind o zi mai puţin fastă, atunci s-ar putea întâmpla o surpriză extraordinară. Multă lume nu se aşteaptă la o surpriză, dar eu am un feeling plăcut în acest sens. Am încredere în grupul pe care noi l-am format aici. Ţinând cont şi de faptul că jucătoarele de la Bucureşti vin după câteva meciuri grele, poate vin puţin mai obosite decât noi, iar cu aportul publicului nu se ştie ce se poate întâmpla. Contează şi faptul că echipa noastră nu are presiunea rezultatului. Altele sunt meciurile grele pentru noi. Acesta trebuie să fie un meci spectacol, un meci uşor, cu zâmbetul pe buze, iar atunci când joci relaxat se poate întâmpla şi o surpriză. Vom vedea ce va fi, dar sunt sigur că publicul va fi alături de echipă indiferent de ce se va întâmpla în teren. Eu cred că ne vom comporta bine”.

Meciul de miercuri contează pentru etapa a 15-a din Liga Florilor şi va începe la ora 18.00.

Vizualizări: 1,187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: