Dacă primește microbuz școlar electric, face stație de încărcare
Realizarea unei stații de încărcare electrică în comuna Vladimir depinde de alocarea unui microbuz școlar electric de către ISJ Gorj. Autoritățile speră să primească un mijloc de transport pentru elevi, pentru că cele două microbuze sunt destul de vechi.
Transportul elevilor din comuna Vladimir se face în prezent cu două microbuze. Unul este aici din anul 2007, iar cel de-al doilea a fost repartizat comunei de către ISJ Gorj în 2015.
Din cauza vechimii și a uzurii, autorității cheltuiesc bani cu reparații frecvente.
”Avem două microbuze, dar sunt depășite. Unul este din 2007, vă dați seama câți bani ne costă reparațiile, și se defectează destul de des. Ni s-a promis că ni se va un microbuz școlar electric. Așteptăm acum să vedem dacă o să-l și primim. Noi nu avem stație de încărcare electrică în comună, dar dacă ne dau microbuzul o să o fac din bugetul local. Am vorbit cu alți colegi primari și mi-au spus că nu este o investiție foarte mare. Am înțeles că ar costa undeva de 20.000 de lei. Dacă este așa ne-o permitem din bugetul local”, a precizat Marius Vijulan, viceprimar cu atribuții de primar în comuna Vladimir.
Autoritățile locale din Vladimir așteaptă bani și pentru consolidarea unei școli din localitate care prezintă risc seismic.