Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion

Vremea se anunţă relativ rece în majoritatea regiunilor ţării, iar în următoarele două săptămâni, meteorologii estimează că va ninge în zilele premergătoare Crăciunului, precum şi în ultima zi din an, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă în intervalul 18 - 31 decembrie.

În Oltenia, în prima săptămână de prognoză, vremea va fi relativ rece, cu medii ale temperaturilor diurne de 0 - 5 grade şi ale celor nocturne cuprinse între -6 şi -3 grade, valorile cele mai scăzute urmând să se înregistreze în perioada 20-21 decembrie, când media minimelor va fi de la -8 la -6 grade. După data de 25 decembrie, se estimează o încălzire uşoară şi treptată a vremii, cu temperaturi medii de 4 - 9 grade pe timpul zilei, respectiv între -4 şi un grad, pe durata nopţii. Prezentele estimări indică probabilitatea pentru precipitaţii slabe, cu caracter trecător, la începutul intervalului de referinţă şi pe 23 decembrie, când se vor semnala mai ales ninsori, dar şi la sfârşitul anului atunci când vor fi şi ploi.

Vizualizări: 2,750

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: