Copiii care nu l-au mai văzut pe Moş Crăciun

Transformat în Moş Crăciun, Radu Miruţă a început, de două zile, să împartă cadouri copiilor mai puţin fericiţi din judeţul Gorj. Are deja lista cu micuţii care nu au mai primit vizita Moşului până acum şi nu vrea să rateze nicio casă. Din donaţii s-au strâns deja peste 1000 de pachete cu daruri.

Au trimis cadouri persoane din toată ţara, dar şi din străinătate. Cu toţii au văzut mobilizarea pe Facebook şi au ţinut să facă un copil fericit. Peste 1000 de pachete cu cadouri a strâns Radu Miruţă în urma apelului lansat pe Facebook. Asta în timp ce, anul trecut, a ajuns la peste 800 de copii în urma aceleiaşi acţiuni. „Am rămas impresionat de ce am văzut anul trecut. Acesta a fost şi motivul pentru care mi-am dorit să reluăm acţiunea. Erau copii singuri, copii orfani, desculţi în frig şi nu le venea să creadă că ajunsese Moş Crăciun şi la ei. Noi ne-am atins obiectivul când am văzut zâmbetele acestor copii”, ne-a mărturisit Radu Miruţă.

Sute de daruri împărţite în două zile

Primele cadouri au fost deja împărţite de la sfârşitul săptămânii trecute. Peste 200 de pachete au ajuns la copiii nevoiaşi în cele două zile de acţiune. Au primit daruri copii din Bucşana, Burlani, Dobrana, Negoeşti, Prigoria şi Zorleşti. Pentru că nu a reuşit să mai găsească voluntari care să-l ajute, Radu a mers în acţiune împreună cu soţia sa. „Am împărţit duminică 149 de cadouri copiilor din Bucşana, Prigoria sau Zorleşti. Am găsit şi copii pe care i-am întâlnit anul trecut şi au fost foarte fericiţi să ne revadă”, ne-a mai spus Radu.

 Cadouri din ţară şi străinătate

Pe lista „Moşului” încă mai sunt sute de copii. Radu şi-a luat concediu de la serviciu pentru a ajunge la toţi copilaşii care au nevoie de el. Câteva zeci de daruri trimise de români aflaţi la Milano încă nu au ajuns. Acestea vor ajunge la poştă marţi. Radu Miruţă susţine că, în acest an, va strânge aproximativ 1500 de pachete care vor fi împărţite copilaşilor necăjiţi din judeţ.

Ajutoarele lui Moş Crăciun au fost şi elevii din Târgu Jiu. Mai multe şcoli s-au mobilizat pentru a-l susţine pe Radu. Au strâns sute de cadouri. Printre acestea, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Naţional „Spiru Haret” sau Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu”.

Galerie foto



Vizualizări: 932

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: