Cum se va face accesul la bazinul de înot din stadion

Bazinul de înot din incinta Complexului Sportiv Municipal ar putea fi inaugurat în toamnă, lucrările fiind finalizate la exterior şi urmând să fie terminate şi ultimele finisaje interioare. Acesta ar putea fi folosit de clubul primăriei pentru viitoarea secţie de înot pentru copii a CSM Târgu Jiu dar va fi accesibil şi pentru adulţi, contra-cost.

Amplasat în imediata vecinătate a vechiului Ştrand Municipal din Complexul Sportiv, lângă Parcul Central, în spatele Stadionului Municipal, bazinul de înot este aproape de finalizare urmând să fie predat de CNI municipalităţii în luna septembrie.

Acesta va fi administrat de către primărie, edilul Marcel Romanescu căutând deja soluţii pentru o bună funcţionare a bazinului. Bazinul va fi folosit de noua secţie de înot a clubului primăriei dar va fi permis şi accesul cetăţenilor, contra-cost. „Şi la acest bazin costurile de întreţinere vor fi destul de însemnate, şi vom încerca, pe strategia pe care am stabilit-o anterior, ca, în cadrul Clubului Sportiv Municipal să aducem doi profesori cu specialitatea înot, care să pregătească gratuit copii din municipiu iar după-amiaza, sau poate chiar şi dimineaţa, bazinul să fie deschis pentru înot pentru persoanele adulte, contra-cost”, a precizat primarul Romanescu care speră ca bazinul să fie accesibil publicului de la 1 octombrie: „Bazinul arată extraordinar, lucrările sunt pe ultima sută de metri, mai sunt doar mici finisaje în interiorul bazinului. Aşa cum am stabilit, în luna septembrie se va face recepţia finală. Sperăm ca şi administrativ să ne mişcăm foarte rapid ca de la 1 octombrie să dăm drumul la bazinul acoperit din Complexul Sportiv Municipal”.

Investiția în bazinul de înot acoperit de la Târgu Jiu este realizată de Compania Naționale de Investiții, valoarea lucrărilor fiind de 8.921.230,00 Lei, aproximativ 2 milioane de euro.

Galerie foto




Vizualizări: 2,059

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: