Magnolia este printre primele flori de primăvară şi este tot mai răspândită în România. Copăcelul ornamental este însă destul de pretenţios atât la plantare cât şi la îngrijirea pe care trebuie să i-o acordaţi după aceea. 

Magnolia are proprietăți pe care medicina tradițională chineză știe să le fructifice. Astfel, despre scoarța copacului se spune că este eficientă în tratamentul anxietății, tulburărilor de somn, tusei, spasmelor intestinale și sinuzitei. Țările asiatice se închină arborelui magnoliei. Chinezii spun despre magnolii că sunt un simbol al purității și nobleței. Japonezii cred că florile de magnolie semnifică dragostea pentru natură, sinonime cu forța vieții.

Magnolia necesită mult soare, deci trebuie plantată într-un loc potrivit în grădină. Ideal ar fi ca aceasta să se planteze la începutul primăverii, după ce perioada de îngheț a trecut, și maxim până la finalul lui aprilie. Poate fi plantată și toamna, însă șansele ca ea să se prindă și să se dezvolte scad considerabil.

Planta trebuie transplantată cu un balot de pământ la rădăcini. Acesta le ajută să nu se ofilească și să se prindă mai repede. Pământul în care magnolia se simte „în elementul ei” este bine drenat, fertil, bogat în humus sau argilos, cu un pH ușor acid. Nu se recomandă plantarea magnoliilor care au rădăcinile libere. Înmulțirea acestei specii se face cu ajutorul butașilor, prin marcotare sau altoire.

Pomul se va pune într-o groapă cubică cu adâncime de maxim 80 cm, pe fundul căreia se pune și un strat de pietriș sau nisip. Acesta ajuta la absorbția apei pentru ca rădăcinile să nu putrezească. După ce groapa se umple cu pământ, se tasează locul și de udă cu multă apă. În cazul arbuștilor tineri, se recomandă sprijinirea acestora de un băț în primul an.