Cum s-a rezolvat problema gunoaielor din cele șase localități din Gorj

Șase localități din județul Gorj s-au confruntat, zilele trecute, cu o criză a gestionării deșeurilor, după ce firma de salubritate cu care aveau contract a intrat în vizorul autorităților pentru practici ilegale. Problemele pare că s-au rezolvat acum, iar trei dintre localități au ales să găsească, individual, soluții.

Oamenii au stat și trei săptămâni cu gunoiul în fața porții, autoritățile publice locale declarând stare de alertă.

Primăriile aveau contract cu un operator din Mehedinți, dar acesta a avut probleme cu legea după ce, în loc să recicleze deșeurile, le ardea sau le îngropa.

”Pentru trei din cele șase primarii s-a rezolvat problema cu depozitarea, ma refer la Novaci, Ciuperceni si Slivilești. Totodată, în localitatea Novaci, fiind și instituită starea de alertă, au început să se ridice deșeurile. Și pentru localitățile Ciuperceni și Slivilești urmează să rezolvăm, în aceste zile, și partea de colectare a deșeurilor. Restul localităților, mă refer la Padeș, Dragotești și Mușetești, au ales să-și rezolve singure problema gestionării deșeurilor. Vor încheia separat contractele pentru depozitare, colectare, dar și cel de sortare, așa cum prevede legea salubrizării”, a transmis Luis Popa, director ADIS Gorj.

Contactat de ziarul Pandurul, primarul de la Mușetești, Cosmin Băban, a afirmat că a reușit să rezolve problema în comună, menținând prețul inițial: ”La Mușetești s-a rezolvat. Mergem cu aceeași firmă pentru colectare și transport și am făcut contract cu groapa de gunoi din Târgu Jiu, conform legislației în vigoare”.

Localnicii vor plăti, în continuare, suma de 7,5 lei de persoană.

Vizualizări: 1,579

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: