Cum explică oficialii CE Oltenia economia zero la fondul de salarii
Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia vin cu noi clarificări după ce sindicaliștii au reacționat dur când au auzit că nu există niciun fel de economie la fondul de salarii. Ion Rușeț, consilierul Directoratului, a vrut să lămurească lucrurile și a explicat că nici măcar indicatorii economici nu au fost realizați anul trecut. Din fondul de salarii nu s-a mai economisit nimic, contrar așteptărilor pe care le aveau salariații.
Oficialii companiei vor prezenta o situație clară în fața sindicatelor la următoarea întâlnire și vor transmite și o informare către salariați. „Vom face o comunicare publică în viitor. Toți salariații CEO au avut o perioadă de șomaj tehnic care a fost în perioada stării de urgență. Am trecut prin acest șomaj tehnic. Unii colegi spun: Da, ați luat bani de la stat, asta înseamnă că am economisit la fondul de salarii, adică nu am mai cheltuit din banii noștri. Nu se poate așa. Nu e corectă o asemenea abordare pentru că s-a diminuat prin rectificare fondul de salarii cu suma pe care o aveam de consumat în această perioadă. Noi am primit ajutor de la stat”, a explicat Ion Rușeț, consilierul Directoratului CEO.
În plus, în 2020, nici indicatorii economici stabiliți la început de an nu au fost respectați. Rușeț spune că va clarifica lucrurile mai ales că, susține el, unii sindicaliști se folosesc de lipsa economiei la fondul de salarii să agite și mai tare spiritele din cariere și termocentrale.
„De asemenea, sunt anumite chestiuni legate de indicatorii economici care nu au fost realizați și a fost o diminuare, a dus și la o rectificare negativă. Vom prezenta celor patru federații o situație a consumării acestui fond de salarii, cu o trimitere pe care nu am mai făcut-o de-a lungul timpului în așa fel încât să fie transparență. Eu recunosc că există un tumult în rândul colegilor mei din zonele miniere și energetice. Există și o concurență intersindicală. Se strecoară informații cu 20% adevăr în spațiul public”, a mai spus Rușeț, la Radio Infinit.