Cum a fost salvat șeful ambasadei din atentatul de la Kabul

Radu-Nicolae Gîmbuțan, însărcinat cu afaceri al Ambasadei, care este de altfel șeful misiunii diplomatice, a fost escortat de forțele afgane în timpul atacului terorist, potrivit unei imagini postate pe Twitter de agenția afgană de știri Pajhwok. El a fost dus în siguranță într-o bază militară din apropiere.

Un atac sinucigaş, revendicat de talibani, a avut loc, luni seară, în capitala afgană Kabul, la scurt timp după o întâlnire între preşedintele Ashraf Ghani şi emisarul american Zalmay Khalilzad dedicată proiectului de acord de pace cu insurgenţii afgani.

21 oameni au murit, iar circa 120 de persoane au fost rănite. De asemenea, un angajat al Ambasadei României în Afganistan a murit, iar un coleg de-al său a fost rănit. Acesta urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate.

Românul ucis a luptat împotriva talibanilor, reușind să-i păstreze o perioadă la distanță. 

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a spus marți seară că echipa Ambasadei României de la Kabul era formată din 12 persoane și că toți aceștia vor fi aduși în țară, deoarece clădirea reprezentanței române a fost distrusă în proporție de 80%.

Radu-Nicolae Gîmbuțan, însărcinat cu afaceri al Ambasadei, care este de altfel șeful misiunii diplomatice, a fost escortat de forțele afgane în timpul atacului terorist, potrivit unei imagini postate pe Twitter de agenția afgană de știri Pajhwok. El a fost dus în siguranță într-o bază militară din apropiere.
 

Vizualizări: 1,946

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: