Cum a fost prins un escroc în Târgu Jiu
Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Târgu Jiu, a fost prins în flagrant de poliţiştii locali în timp ce primea bani de la o bătrână după ce o păcălise la telefon că fiul acesteia are nevoie de 8.000 de lei, fiind spitalizat în urma unui accident rutier.
„La data de 23.09.2021, în jurul orei 01:00, o patrulă de ordine publică a Poliției Locale Târgu Jiu, aflată pe strada Ștefan cel Mare, a observat, în dreptul unui imobil, două persoane: o femeie în vârstă și un tânăr ce purta mască de protecție, a căror prezență la ora, locul și în circumstanțele date, a ridicat semne de întrebare pentru polițiștii locali”, a comunicat Poliția Locală Târgu-Jiu.
Tânărul avea în mână o sumă de bani și pretindea că vorbește la telefon chiar cu medicul fiului bătrânei.
„Polițiștii locali au observat că acesta vorbea, într-adevăr cu o persoană la telefon, doar că pe ecranul telefonului scria „BĂIEȚI DEȘTEPȚI”. Ulterior, bărbatul a aruncat banii în curtea femeii, văzând că polițiștii locali au înțeles care sunt intențiile acestuia”, a mai transmis Poliția Locală.
Polițiștii locali au procedat, de îndată, la imobilizarea bărbatului, acesta fiind predat organelor de cercetare penală pentru continuarea verificărilor.
Bărbatul i-ar fi solicitat femeii suma de 8.000 lei. La momentul prinderii, acesta reușise să obțină de la victimă suma de 4.050 de lei.