Soarta a fost crudă pentru familia Popescu din Târgu Cărbuneşti. Opt copii, a căror mamă a murit în urmă cu doi ani, trăiesc din banii câştigaţi de tatăl lor şi din pensia bunicului. La vârsta când alte tinere văd viaţa în roz, Daniela Ene Mutu a decis să ia în piept greutăţile unei familii. Impresionată de durerea copiilor rămaşi fără mamă, tânăra a acceptat să-i îngrijească şi să se ocupe de educaţia copiilor. Pentru băieţelul de numai 2 ani care n-a apucat să-şi cunoască mama, Daniela este „mami”, mai ales că l-a luat acasă de la Centrul Maternal. Daniela are şi un copil al ei, dintr-o relaţie care n-a mers.

Cei opt copii ai familiei Popescu din Cărbuneşti-sat au rămas fără mamă în urmă cu aproximativ doi ani, acesta decedând în vara anului 2011, tocmai când l-a adus pe lume pe fratele lor mai mic Marian Traian. Băieţelul a fost luat la Centrul Maternal, unde a rămas timp de nouă luni, până ce o tânără din sat s-a gândit să reunească familia şi să le ţină copiilor loc de mamă. Daniela Ene Mutu, în vârstă de 25 de ani, se lovise de greutăţile vieţii din cauza situaţiei familiale deosebite, în urma unei relaţii de dragoste eşuată, tânăra rămânând cu o fetiţă. Impresionată de situaţia copiilor şi de faptul că cel mic fusese despărţit de fraţii săi, Daniela s-a gândit să se dedice creşterii şi educaţiei orfanilor, alături de fetiţa ei. „Cunoşteam această familie pentru că suntem din acelaşi sat. Am şi eu o fetiţă şi realizez câtă nevoie au copiii de o mamă. Cu fetele cele mari sunt prietenă, iar pentru cel mic sunt „mami” sau „Dani”. După ce i-a murit mama la naştere, băieţelul cel mic a fost luat la Centru Maternal, unde nu a stat decât până la 9 luni. Când l-am adus acasă, m-am mutat şi eu aici împreună cu fiica mea. Eu stau cu copiii, practic sunt un fel de bonă a lor”, a declarat Daniela. Rolul de mamă a nouă copii impune foarte multe sacrificii. „În fiecare zi mă trezesc la ora 6.30. Le fac pachetele, le pregătesc hainele, iar pe cei mici îi îmbrac şi îi duc la şcoală şi la grădiniţă. Nu vreau să rămână fără şcoală dacă nu mai au mama adevărată lângă ei. M-am ataşat foarte mult de copii şi nu aş putea suporta să-i văd despărţiţi”, a mai precizat Daniela.

Odată ajunsă acasă, Daniela se ocupă de băieţelul cel mic, dă mâncare la animale, face curăţenie şi pregăteşte prânzul înainte să vină copiii de la şcoală. Până seara se ocupă de treburile gospodăreşti. „Fetele cele mari nu au prea fost învăţate să muncească. Până să moară mama lor, ea făcea toate treburile. Acum, le-am cerut să ajute şi ele. Ne împăcăm bine şi mă ascultă”, spune Daniela.   

Nu se plâng de greutăţi

Împreună cu familia Popescu locuieşte şi bunicul din partea tatălui, care contribuie cu pensia sa întreţinerea copiilor. Tatăl micuţilor, Traian Popescu, în vârstă de 45 de ani, munceşte cu ziua şi reuşeşte să aducă banii în casă, fiind un meseriaş în tâmplărie. Bunicul, Vasile Popescu, este foarte mândru de copiii şi nepoţii lui. Chiar dacă nu au bani mulţi, spune că este mulţumit când îi vede pe toţi la masă. Ba mai mult, consideră că venirea Danielei la ei în casă este o minune dumnezeiască. „Daniela este fetiţa mea. Este cuminte şi harnică. Are grijă de copii. Cu toţii muncim, avem animale, avem grădină, iar băiatul meu este un tâmplar priceput. Am 85 de ani, 5 copii, 21 de nepoţi şi 4 strănepoţi. Am 30 de lăstare din tulpina mea. Unii sunt la Bucureşti, alţii la Timişoara. I-am trimis să înveţe carte şi au rămas acolo. Am copii cuminţi, pe toţi i-am crescut cu credinţa lui Dumnezeu. Fiecare şi-a făcut rostul lui, au învăţat meserii şi îşi câştigă singuri pâinea. Sunt fericit de copiii mei. Chiar dacă am avut necazul care l-am avut şi am rămas fără nora mea, nu am fost niciodată de acord ca să despărţim copiii. Mulţumesc lui Dumnezeu că ne ajută să fim sănătoşi. Mâncăm toţi la masă, ca la armată. Daniela are o cratiţă mare şi găteşte pentru noi toţi”, a declarat Vasile Popescu.

Acesta crede că forţa divină îi va ajuta să depăşească orice greutate a vieţii. „Dumnezeu nu ne lasă. Fiul meu are de muncă, ne mai ajută şi copilul de la Timişoara. Dumnezeu face multe minuni. De exemplu, acum câteva zile, un doljean a venit cu maşina la poartă şi ne-a adus varză şi tot felul de legume. Am băgat un bidon mare de murături. Era un om din Dolj, la care lucrase fiul meu mai demult. Omul a fost mulţumit, iar acum s-a gândit şi la noi”, a precizat bunicul fraţilor Popescu.       

Fraţii, dispuşi la sacrificii unii pentru alţii

Familia Popescu are şase fete şi doi băieţi, cel mai mic dintre copii are 2 ani, iar fata cea mai mare are 17 ani. Din cauză că familia sa nu avea bani pentru a acoperi cheltuielile de transport la liceul din Ţicleni pentru doi copii, fata cea mare era dispusă să renunţe la şcoală în favoarea sorei sale, elevă în primul an de liceu. „Ne trebuiau 30 de lei pe zi pentru naveta la Ţicleni a celor două fete mai mari. Nu erau bani decât pentru una, iar cea mare, elevă în clasa a XI-a a fost de acord să renunţe la şcoală pentru ca şi sora ei să poată face şi ea 10 clase. Nu a fost nevoie să se întâmple acest lucru pentru că cei de la liceul Ţicleni au rezolvat ca fetele să facă naveta gratuit la şcoală. Astfel, amândouă îşi continuă studiile”, a declarat Daniela Ene Mutu.