Cum a câștigat diaspora meciul pentru bilete cu Olanda!
Românii au cucerit Allianz Arena reușind să se impună clar în lupta pentru bilete. Aceștia mărturisesc faptul că e ceva care va rămâne de studiat pentru UEFA, ca exemplu de inventivitate până la urmă.
Potrivit datelor introduse de fani în procedura de achiziție a biletelor, doar 11.000 cu adresă în România sunt posesori de bilet. Aproape sigur vorbim de 11.000 de români cu domiciliul în țara lor. Doar că avem, în plus, 6.500 de fani cu domiciliu în Austria, 2.500 din Elveția, 1.400 cu domiciliu în Marea Britanie, spre exemplu, și nu mai puțin de 22.800 cu domiciliu în Germania! Nu e nimeni naiv să creadă real un flux de fani austrieci, elvețieni, englezi sau chiar germani așa de consistent la meciul România – Olanda!
Explicațiile sunt neverosimile și evidențiază, pe de o parte, cât de consistent e aportul diaspora la susținerea tricolorilor la EURO, dar și cât de buni suntem când vine vorba de inventivitate pentru a ne atinge scopul.
„Pe lângă cei 11.000 de români cu domiciliu în țară, sunt cel puțin 29.000 de români care trăiesc în diaspora și au achiziționat de acolo dar și cetățeni străini din aceste țări care au vândut biletele către români de pretutindeni. Fanii olandezi nu au o diaspora consistentă și nici nu stăpânesc pârghiile de pe piața neagră. Românii au atacat această piață din prima secundă, au pus monopol și au deturnat-o în favoarea lor, incontestabil! Asta va rămâne în istorie!”, a scris ProSport despre situația creată.
Chiar dacă Olanda pleacă favorită în meciul cu România, „tricolorii” au un moral foarte bun după faza grupelor și speră că pot produce marea surpriză. Elevii lui Edi Iordănescu au câștigat Grupa E, din care au mai făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina. România a învins Ucraina la meciul de debut, scor 3-0, a cedat în fața Belgiei, scor 0-2 și a remizat cu Slovacia, scor 1-1.
De partea cealaltă, Olanda și-a încheiat grupa pe poziția a treia, sub Austria și Franța.