CSM Târgu Jiu va juca cu Dacia Mioveni pentru Final Four
CSM Târgu Jiu și-a aflat adversara din sferturile de finală ale Cupei României Râureni, acolo unde jucătoarele de la Târgu Jiu au ajuns între primele opt din România. Echipa pregătită de Liviu Andrieș va juca împotriva echipei CS Dacia Mioveni iar partida se va disputa la Târgu Jiu, pe data de 9 martie.
Sediul Federației Române de Handbal a găzduit luni tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Cupei României feminine. Cele patru partide care vor decide echipele calificate în Final Four sunt: CSM Târgu Jiu – Dacia Mioveni, CSM București – CSM Slatina, CSM Corona Brașov- Dunărea Brăila și CSU Știința București – Gloria Bistrița-Năsăud.
Tragere la sorți a fost una cu noroc pentru formația gorjeană, care are o șansă foarte mare de a ajunge în careul cu ași din Cupa României, a informat csmtargujiu.ro. Asta în condițiile în care gruparea gorjeană a evitat adversari ca CSM București, Dunărea Brăila sau Gloria Bistrița, iar adversarul din sferturi, Dacia Mioveni, nu este unul de speriat pentru că gorjencele au două victorii în acest sezon împotriva echipei din Mioveni. În prima etapă din Liga Florilor, CSM Târgu Jiu s-a impus, pe teren propriu, scor 27-25. Și în retur, pe terenul Daciei, tot CSM a fost echipa mai bună. Formația din Târgu Jiu s-a impus atunci cu 27-23.
Meciurile se vor disputa într-o singură manșă, pe 9 martie, pe terenul primelor echipe. Final 4-ul se va disputa pe 20-21 mai.