CSM Târgu Jiu donează cărţi copiilor şi primeşte cadouri

Baschetbaliştii de la CSM Târgu Jiu au primit un cadou inedit de la copiii cărora le-au donat cărţile strânse la meciurile de la Sala Sporturilor. O emblemă a clubului traforată şi pirografată a fost cadoul copiilor de la Centrul Christian din Târgu Jiu care se vor bucura de acum de cărţile oferite de suporterii echipei de  baschet.

Baschetbaliştii de la CSM Târgu Jiu au făcut o donație pentru copiii instituţionalizaţi de la Centrul Christian din Târgu Jiu. Jucătorii echipei de baschet şi conducerea secţiei au iniţiat campania “Cititul deschide lumi noi”, care s-a bucurat de succes şi care va continua la toate meciurile echipei de baschet. Săptămâna trecută oficialii clubului şi jucătorii au dăruit cărțile primite de la suporteri copiilor de la Centrul Christian şi s-au bucurat de o zi alături de aceşti copii. 

După ce s-a încheiat prima parte din campania “Cititul deschide lumi noi”, cei de la CSM au primit şi ei un cadou interesant din partea copiilor, o emblemă a clubului realizată de copii. „Am fost invitat la centrul Christian, acolo unde, vinerea trecută, am donat cărţile strânse de la dumneavoastră. Am fost plăcut surprins când unul dintre beneficiari ne-a făcut cadou această siglă a CSM-ului traforată şi pirografată. Pentru mine e un cadou imens, deoarece asta înseamnă că cineva a fost atât de bucuros pentru vizita noastră încât şi-a rupt din timpul propriu pentru a ne face nouă această siglă. Acest lucru ne demonstrează că a face o faptă bună tot timpul va aduce răsplată! Sper că şi voi, cei ce donaţi cărţi meci de meci, să simţiţi bucuria pe care o simţim noi, deoarece noi am fost doar intermediarii... adevăratul ajutor a venit de la dumneavoastră. Şi pentru asta aveţi tot respectul nostru! Şi dacă vă place ceea ce vedeţi şi doritţi şi dumneavoastră un asemenea lucru vă rugăm să ne contactaţi şi vă vom pune în legătură directă cu realizatorul”, a  scris pe pagina oficială a CSM Târgu Jiu expertul sportiv Adrian Roşu, cel care s-a ocupat în mod special de această campanie.

CSM Târgu Jiu a postat şi imagini de la vizita la Centrul Christian care a încheiat prima parte a campaniei "Cititul deschide lumi noi!".

Campania rămâne deschisă pe tot sezonul 2019-2020  iar suporterii echipei de baschet au ocazia acum, timp de încă două săptămâni, să vină cu o carte pe care au citit-o şi care nu le mai foloseşte, la Sala Sporturilor pentru a o dona şi a aduce o bucurie altor copii care nu îşi permit să cumpere cărţi.  Baschetbaliştii au anunţat că atunci când vor strânge din nou 3 05 m de cărtţi le vor dona altor copii din alte instituţii similare.

Vizualizări: 383

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: