Karatiștii au adus Gorjul pe podium la Cupa României
Sportivii practicanți de karate Shotokan din Târgu Jiu și Rovinari au obținut multiple medalii la Cupa României, organizată pe 23 noiembrie la Timișoara.
Elevii pregătiți de Sensei Zbora Ștefan au obținut peste 40 de medalii la diferite categorii de vârstă. În urmă cu 1 an, acesta a reușit să formeze un nucleu de 30 de sportive în Orașul Rovinari.
La această competiție au participat 50 de cluburi și peste 350 de sportivi din toată țara, iar bătălia pentru obținerea celor mai importante cupe a fost una acerbă. La sfârșitul competiției, sportivii gorjeni au reușit performanța de a se clasa pe locul 3 la clasamenul intercluburi.
„Deplasarea campionilor în competițiile din țară se face în siguranță alături de partenerul nostru Gabicost Com SRL, iar în următorul an copiii vor avea treningul oficial oferit de magazinul Micul Vip din Tg Jiu“, au anunțat organizatorii.