Creşă nouă, la solicitarea părinţilor
Autorităţile locale din comuna gorjeană Urdari au obţinut finanţare pentru realizarea unei creşe şi a unei grădiniţe în localitate. Investiţia se realizează la solicitarea părinţilor din comună, care nu au cu cine să-şi lase copiii cât timp sunt la serviciu. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 300.000 de euro şi se face prin Programul Operaţional Regional.
În acest moment, autorităţile locale din Urdari au scos la licitaţie proiectarea noii unităţi de învăţământ. Este vorba de o clădire pe două nivele, unde va funcţiona o creşă, dar şi o grădiniţă cu program normal.
Creşa are o capacitate de 25 de locuri, iar grădiniţa va putea să primească aproximativ 40 de preşcolari. "Vreau să precizez faptul că la creşă programul va fi prelungit, dar la grădiniţă va fi program normal. Avem localnici care au copii mici şi care lucrează pe la Rovinari, pe la Turceni, şi nu au cu cine să-i lase. Trebuie să vă spun că şi aici creşele sunt pline. Pentru că am avut multe solicitări ne-am gândit să facem această investiţie în Urdari. Pot să vină copii şi din comunele învecinate, dar prioritate au copiii din localitatea noastră. În decembrie scoatem la licitaţie şi execuţia şi cel mai probabil în primăvară încep lucrările", a prezizat primarul din Urdari, Mihai Calotă.
Termenul de finalizare este de 36 de luni şi, pe lângă construcţie, se va face şi dotarea atât a grădiniţei, cât şi a creşei. "O să fie dotate conform standardelor europene. Cei de la creşă o să primească şi o masă caldă la prânz. Se va găti tot aici în locaţie. Pentru cei de la creşă va fi şi o taxă, adică se va plăti mâncarea. Suma nu este încă stabilită. O să discutăm atunci şi o să luăm o decizie în Consiliul Local", a mai spus Mihai Calotă.