Craiova pleacă într-un cantonament de 4 stele cu o cursă charter
Universitatea Craiova va pleca miercuri în stagiul de pregătire din Austria după ce lotul s-a reunit luni fără antrenorul principal. Infectat cu Covid 19, Cristiano Bergodi ar putea ajunge vineri în cantonamentul echipei sale.
Oltenii s-au reunit luni şi au efectuat un nou rând de teste COVID, iar dacă nu apar surprize, în două zile vor pleca la Neustift Im Stubaital, Tirol, Austria, pornind din Craiova, cu o cursă charter pentru a nu avea surprize în aeroporturi. Antrenorul Cristiano Bergodi, depistat ”pozitiv” la testul de marțea trecută, ar putea ajunge în cantonament vineri, dacă se negativează până atunci şi nu apar complicaţii.
Locul de cantonament din Austria este la Neustift Im Stubaital, în regiunea Tirol. Ei vor fi cazați, ca și anul trecut, la Wellness & Relax Hotel Milderer Hof ****, unde vor rămâne până aproape de startul noului sezon în Liga 1, programat pe 22 august.
Deplasarea se va face cu un charter care va decola de pe aeroportul din Bănie iar antrenorul Cristiano Bergodi nu va fi în avion. Testat marțea trecută, după finala de titlu cu CFR (1-3), tehnicianul italian a ieșit ”pozitiv”, e adevărat, asimptomatic, și a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Bănie. Surse din anturajul clubului susțin că nu va pleca cu echipa, dar s-ar putea alătura delegației cel mai devreme vineri, dacă testele sale vor ieși negative.