Crăete: Nu accept să fiu evaluat de un vagonetar!

Doru Crăete, electrician principal la Termo Rovinari, este supărat pe şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea din cadrul CE Oltenia, Ion Ruşeţ. Acesta spune că Ruşeţ, pe care l-a numit vagonetar, în loc să facă publice listele cu angajaţii care au beneficiat de creşteri salariale, se leagă de clasa sa de salarizare. Crăete spune că are clasa 39, aşa cum susţine Ruşeţ, dar că merită salariul pe care îl are pentru că a lucrat în ture zeci de ani şi că s-a îmbolnăvit din cauza condiţiilor de lucru.

Reporter: Ion Ruşeţ a spus că niciunul dintre salariaţii care au fost trecuţi pe listele cu majorări salariale nu vor ajunge să aibă clasa 39, ca dvs. Cum comentaţi afirmaţia directorului?

Doru Crăete: După ce afirmă că nu pot să facă publice listele cu cei pe care i-au promovat ei, acum, cu marea brambureală care au făcut-o, că numai aşezare salarială nu e asta, se leagă de clasa mea de salarizare. Noi nu cerem să spună ce clase de salarizare au, ci să facă publică lista cu cei care au fost avansaţi şi câte clase au primit. Nu ce clasă au avut şi ce clasă au, ca să încălcăm principiul de confidenţialitate. În al doilea rând, nu accept să fiu evaluat de un vagonetar. Ruşeţ, când eu eram electrician principal promovat în camera de comandă, în martie 1989, el împingea vagoane pe la mină, pe la Dragoteşti. M-ar fi durut dacă ar fi spus despre mine ceva de rău domnul director Medinţu, care mă cunoaşte din 1981, sau domnul director Pisc, sau şeful meu de secţie, oameni care mă pot evalua. Dar ca să mă evalueze pe mine un vagonetar care a profitat de toate tarele societăţii acestea din 1989 până acum şi a ajuns ce a ajuns, nu accept aşa ceva.

Rep.: Aveţi clasa de salarizare 39, cum spune domnul Ruşeţ?

D.C.: Da, în condiţiile în care sunt electrician principal în camera de comandă la termo Rovinari din 1989. Clasa maximă de salarizare la mine este 43, iar lideri de la SMEO cum e de exemplu Jean Popescu, are clasa 41. Are o calificare tot de electrician, s-a angajat electrician înainte de revoluţie, pe la reparaţii electrice şi când a văzut că nu-i de el, că-şi dă cu ciocanul în degete şi meseria nu-i de el, a profitat de faptul că avea fratele pe la pompieri, după aceea prin poliţie, şi a ajuns mai întâi pompier şi după aceea şef al pompierilor. Deci el, şef al pompierilor la termo la Rovinari, cu studii medii, are clasa 41.

Rep.: Consideraţi că meritaţi să aveţi o clasă mare?   

D.C.: Evident. Şi vreau să vă spun ceva. Din 1981 lucrez în ture continuu. Acum doi ani am lucrat de zi pentru că am avut o problemă medicală. Tot timpul port o borsetă cu mine, o am pentru că am medicamente în ea. Dacă adun nopţile lucrate în termocentrală fac opt ani. Datorită stresului de la locul de muncă, datorită alimentaţiei, datorită lucrului în ture alternative, am o boală cardiacă. Am montate două stenturi pe vasele coronariene. De aceea mă doare să fiu evaluat de un vagonetar care a ajuns mare director în CEO.

Vizualizări: 244

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: