Cozi în toată România! Guvernul transmite că nu sunt probleme cu carburanții
România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării, a transmis miercuri seara ministrul Energiei, Virgil Popescu. Asta după ce în benzinăriile din toată țara s-au format cozi, după ce s-a auzit că motorina ar putea ajunge mâine la 10-13 lei/litru.
"Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și ai OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. AVEM SUFICIENTE STOCURI!", este mesajul ministrului Energiei.
Cu toate acestea, nu doar că sunt cozi la benzinării, dar multe persoane fac nu numai plinul la mașină, ci au mers cu bidoane.