Copiii şi terapia senzorială: cele mai importante beneficii pe care le aduce aceasta dezvoltării copilului tău
Poză de CDC pe Unsplash
Terapia senzorială este un demers terapeutic ce utilizează stimularea simţurilor pentru a susţine dezvoltarea armonioasă a copiilor, fiind utilă în mod special în cazurile copiilor cu nevoi speciale şi a celor cu tulburări de procesare senzorială. Aceasta poate avea un impact uriaş asupra dezvoltării cognitive și emoţionale, dar şi asupra dezvoltării fizice a copilului tău, contribuind simţitor la o calitate a vieţii mai bună. Dacă iei în calcul să apelezi la terapia senzorială pentru copilul tău, iată care sunt cele mai importante beneficii ale sale pentru evoluţia şi calitatea vieţii acestuia.
Calitatea vieţii şi terapia senzorială: care sunt beneficiile pe care această metodă terapeutică le aduce dezvoltării copilului tău
Contribuie la dezvoltarea abilităţilor motorii
Un beneficiu semnificativ al terapiei senzoriale ţine de îmbunătăţirea abilităţilor motorii fine şi grosiere. Copiii învaţă, prin activităţi ce utilizează simţul tactil, cum să manevreze anumite obiecte, de diverse mărimi şi texturi, ceea ce ajută la o îmbunătăţire a coordonării mână-ochi. Pentru o dezvoltare armonioasă a musculaturii şi un mai bun echilibru, jocurile terapeutice care includ săritul, balansarea şi trecerea prin obstacole sunt şi ele încurajate, astfel încât cei mici să devină mai siguri pe ei înşişi şi mai deschişi la a lua parte la activităţile cotidiene.
Contribuie la o mai bună reglare a emoţiilor şi comportamentelor
O bună parte din tulburările de comportament ale copiilor, arată studii recente, sunt legate de dificultăţi de procesare a informaţiilor senzoriale. Terapia senzorială devine, astfel, un aliat care îl ajută pe cel mic să gestioneze mai bine stimulii externi, ceea ce contribuie la reducerea anxietăţii şi comportamentelor disruptive.
Promovează interacţiunile sociale cu alţi copii
Parte din terapia senzorială o constituie şi jocurile terapeutice de grup. Acestea sunt deosebit de importante, deoarece îi ajută pe cei mici să construiască deprinderi sănătoase de interacţiune cu alţi copii precum colaborarea, comunicarea, a împărţi cu alţii sau a învăţa să îţi aştepţi rândul, toate cărămizi ale relaţiilor sociale sănătoase de mai târziu.
Stimulează abilităţile cognitive
Un alt aspect important de ştiut şi de luat în considerare atunci când apelăm la terapie senzorială pentru copiii noştri este faptul că aceasta are un impact major asupra dezvoltării abilităţilor cognitive ale copiilor. Aceasta expune copiii la diferiţi stimuli senzoriali pe care aceştia trebuie să-i proceseze şi interpreteze, ceea ce ajută la dezvoltarea memoriei, atenţiei, capacităţii de rezolvare a problemelor, dar şi a creativităţii sau gândirii logice. O astfel de metodă este tot mai des pusă în practică de centre specializate de terapie din țară, precum Centrul de Terapie Realm.
Terapia senzorială este o investiţie de natură să îmbunătăţească semnificativ calitatea vieţii copilului tău, ea având impact pe multiple paliere, de la motricitate la gestionarea emoţiilor. Prin integrarea acestui tip de terapie în rutina zilnică a copilului tău, îl ajuţi nu doar să depăşească şi să gestioneze dificultăţile senzoriale, ci şi să descopere lumea înconjurătoare şi să dobândească deprinderi sănătoase şi echilibrate, care îi vor asigura o bună calitate a vieţii inclusiv când va fi adult.