Copiii, alungați de la Poarta Sărutului. Polițistul local, țap ispășitor!
Sute de copii vin zilnic la Târgu Jiu să vadă operele lui Brâncuși și pleacă nedumeriți de agitația polițiștilor locali, care le spun să nu atingă operele. Un grup mare de copii din Reșița a vrut să facă poze lângă Poarta Sărutului, dar li s-a pus în vedere să nu treacă printre cei doi stâlpi ai porții, fiind ilegal să atingă postamentul. De teamă să nu aibă probleme, profesorii au luat copiii și au făcut cale întoarsă. Jenat de situație, viceprimarul Adrian Tudor, responsabil de probleme de cultură, a dat vina pe polițistul local.
Consilierii locali din Târgu Jiu au decis la jumătatea lunii mai să nu mai permită atingerea operelor din ansamblul Calea Eroilor. Tinerii îndrăgostiți nu se mai por săruta la Poarta Sărutului decât cu grija de a nu atinge postamentul, chiar și miresele fiind alungate de polițiștii locali. Aceștia nu fac decât să respecte ordinele obtuze venite dinspre șefii primăriei și ai Centrului Brâncuși. Pentru că penibilul este evident, viceprimarul Adrian Tudor a declarat joi unor posturi centrale de televiziune că „hotărârea consiliului local nu restricționează trecerea pe sub poartă”, că „rugămintea lui a fost ca polițistul local doar să le recomande turiștilor să nu treacă pe sub poartă, nu să le interzică”. Tudor spune că a făcut această recomandare pentru că „soclul face parte din operă” și că urmează să stabilească în viitor dacă va fi sau nu permisă trecerea.
În privința faptului că polițistul local a pus panoul de avertizare chiar lângă Poarta Sărutului, Tudor a spus că „a fost o inițiativă a unui polițist local, nu i-a cerut nimeni să facă acest gest, pentru care va da explicații.”
Polițistul local a fost șocat să afle de la jurnaliști că viceprimarul Tudor a spus că oamenii pot trece pe sub poartă, așa că a pus mâna pe telefon și și-a sunat șeful. A aflat că și șeful Poliției Locale a fost sunat de viceprimar, cu noile indicații. „Nu este normal să se dea vina pe noi. Și acum o jumătate de oră ne-au spus și de la primărie, și de la Centrul Brâncuși, să nu-i lăsăm să atingă operele și să nu treacă pe sub poartă. Ei nu știu decât: amenzi, amenzi”, a spus polițistul nedumerit. Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu Jiu, a spus că instituția va cere clarificări de la inițiatorul hotărârii de consiliu (n.r.: Centrul Brâncuși), pentru a fi clar dacă se poate sau nu trece pe sub Poarta Sărutului.
Deși polițiștii locali au fost instruiți de cei de la primărie și de la Centrul Brâncuși, viceprimarul Adrian Tudor îi critică. „Nu ne apucăm acum să pândim dacă atinge cineva opera cu degetul. Nu împiedicăm îndrăgostiții să se sărute la Poarta Sărutului. Și noi, când face procesiuni, traseul este pe sub Poartă”, a spus Tudor.