Control la Lelești, după moartea unor capre

Cele cinci stații de epurare a apelor uzate din comuna Lelești au fost verificate luni de comisari ai Gărzii de Mediu și inspectori ai Apelor Române. Un localnic a sesizat autoritățile cu privire la posibile nereguli în funcționarea acestora, după ce, cu doi ani în urmă, lui i-au murit peste 20 de capre care băuseră apă din pâraiele din zonă. Omul s-a tot plâns de atunci despre posibila poluare a apelor, anul trecut fiind aplicată și o amendă către autoritățile locale. El susține însă că lucrurile ar fi rămas neschimbate și în prezent, fiind contrazis însă de primarul comunei.

Silviu Popeangă a renunțat să mai crească animale după ce a pierdut peste 20 de capre. Nu a renunțat însă la a cere controale peste controale care să determine autoritățile locale să respecte proiectele în baza cărora funcționează cele cinci stații de epurare din satele comunei Lelești. „A fost un control de la Garda de Mediu și anul trecut și atunci au pus un cot în căminul de evacuare a apelor, dar apa tot în pârâu ajunge și nu e normal pentru că nu e filtrată. Dacă ar fi curată nu aș avea nicio problemă. Mie mi-au murit vreo 20 și ceva de capre, am prelevat probe și am trimis la București la analize. Acolo m-au întrebat de unde au băut apă infestată pentru că a ieșit drept cauză a morții coccitoza. Știam că de la stațiile astea  pentru că la acea vreme nu funcționau deloc. Epurarea se face doar parțial și apa e deversată așa în pâraie, de asta au murit animalele”, spune Popeangă.

Ce spune Primăria Leleşti

Localnicul i-a însoțit pe comisarii Gărzii de Mediu și pe inspectorii Apelor Române la toate cele cinci stații, el insistând în ideea că funcționarea acestora nu se face nici acum în parametrii prevăzuți în proiectele depuse atunci când a fost obținută finanțarea europeană pentru construirea lor. O concluzie a echipei de control nu poate fi trasă însă până când nu vor fi aflate rezultatele analizelor de laborator ce se fac probelor de apă ridicate cu această ocazie.        

Anul trecut, Primăria Lelești a primit o amendă de 30.000 de lei pentru neregulile descoperite de echipele de control la cele cinci stații. Verificările de atunci au fost făcute tot ca urmare a reclamațiilor făcute de proprietarul caprelor moarte. Primarul Laurențiu Turcilă spune că la acel moment stațiile nu funcționau corespunzător întrucât numărul localnicilor branșați la sistem era redus. Între timp, lucrurile s-ar fi schimbat în bine, edilul spunând că nu are emoții la controlul de acum. „Avem o societate pe lângă Consiliul Local care s-a ocupat cu remedierea defecțiunilor constatate la vremea aceea. S-au întocmit acum documentațiile pentru autorizațiile de funcționare a stațiilor și în momentul de față toate funcționează normal. Eu pot să spun că în aval de stațiile respective, pe pâraiele despre care se vorbește, creșc pești. Nu cred că am avea pești într-o apă poluată, dar oricine e liber să reclame orice dorește”, a spus edilul.

Vizualizări: 1,483

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: