Controale în toate școlile din Gorj

Au fost demarate controale în toate școlile din județul Gorj. Inspectoratul Școlar vrea să se asigure că unitățile de învățământ sunt pregătite pentru a-și redeschide porțile din 8 februarie. În prezent, doar 10 localități din Gorj se află în scenariul galben. În astfel de zone, nu toți elevii vor merge la cursuri, dar până pe 8 februarie situația se mai schimbă.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj au transmis că verificările în cadrul unităților de învățământ se vor derula până la sfârșitul acestei săptămâni. Au fost verificate, de asemenea, și stocurile de materiale de protecție ce le vor folosi elevii când se vor întoarce în bănci. „Până la sfârșitul acestei săptămâni, ISJ efectuează inspecții tematice în școlile din tot județul și verifică aceste măsuri igienico-sanitare care au fost luate și menținute odată cu începutul anului școlar. Există un stoc de peste 400 de mii de măști în județul Gorj, în școli. Au rămas rezervă datorită faptului că atâtea luni copiii nu au fost prezenți în școală. Totul este verificat în aceste zile”, a spus Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Luni erau zece localități din județ în scenariul galben. Acestea sunt Godinești, Țicleni, Crușeț, Urdari, Brănești, Bîlteni, Schela, Alimpești, Aninoasa și Turceni. Restul, sunt în scenariul verde, iar asta înseamnă că toți elevii din aceste zone vor merge în bănci peste două săptămâni.  "În aceste localități, preșcolarii, clasele I-IV vor merge fizic la școală. De asemenea, și clasa a VIII-a și a XII-a acolo unde este cazul. Restul claselor vor rămâne în sistemul online. În restul localităților din Gorj, toți copiii vor merge la școală. Prezența fizică va fi de 100%. Nu mai există scenariul hibrid”, a mai spus Dana Constantinescu.

Dacă numărul de infectări rămâne ca în ultimele zile în Gorj, de 9-10 pe zi, există posibilitatea ca și alte localități să intre în scenariul verde.

Vizualizări: 1,728

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: