Consiliul Local Dăneşti îşi face firmă de apă şi canal

Administraţia locală din Dăneşti a luat decizia de a înfiinţa o societate a Consiliului Local care să administreze reţeaua de apă şi canal a comunei. Societatea va deveni funcţională până la mijlocul acestui an. În urma înfiinţării acestei societăţi, primăria va scăpa de nişte cheltuieli, asta pentru că şase salariaţi din aparatul de specialitate al primarului au fost deja cooptaţi în cadrul acestei firme.

Societatea Consiliului Local Dănești va gestiona rețelele de apă și canal de la nivelul localității și va avea buget propriu. În primă fază va fi condusă de un director interimar, care a fost deja desemnat de consilierii locali. Autorităţile speră ca societatea să-și intre în atribuții până la mijlocul acestui an. "De la 1 august sistemele de apă și canalul vor fi administrate de o societate de pe lângă Consiliul Local, nu vor mai putea să facă parte din aparatul de specialitate al primarului, e lege. Am început demersurile, am luat hotărâre de Consiliu Local, deja l-am delegat pe Constantin Brătuianu, care se ocupă de înfiinţarea acestei societăţi. Trebuie să-şi facă ştampilă, să aibă tot ceea ce este necesar. I-am dat şi un băiat de aici, de la primărie, să meargă cu el pentru a lua toate autorizaţiile şi aprobările, astfel încât până la începutul lunii august totul să fie gata. Societatea va putea efectua şi anumite lucrări pe care noi trebuie să le executăm şi le facem cu alte firme, din altă parte. Putem, prin hotărâre de consiliu, să aprobăm să fie efectuate de cei de la această societate", a declarat Emilian Rusu, primarul comunei Dănești.
Societatea va avea în primă fază câţiva salariaţi, care au deja fost cooptați din aparatul de specialitate al primarului. "Șase angajați pe care îi avem la primărie îi va prelua societatea. Și șeful care se va ocupa de înființarea acestei societăți face parte tot din cei șase. În momentul în care va deveni funcțională societatea, tot ceea ce înseamnă curent, salariați, banii trebuie scoși din încasările de la populație. Vor încasa sumele pentru apa consumată, pentru canalizare. Va fi un casier, un contabil", a mai spus primarul Emilian Rusu.
Societatea Apă-Canal Dănești va avea sediul în blocul din zona primăriei.

Galerie foto


Vizualizări: 1,119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: