Consilieri locali, anchetaţi de poliţie pentru chiul

Consilieri locali audiați de polițiști pentru că au chiulit de la ședințele de Consiliul Local! Este vorba de nouă aleși locali din comuna Turburea care s-au ales cu plângeri penale din partea primarului Ion Bârcă. Printre cei chemați la audieri s-a aflat și fostul viceprimar din Turburea, Toma Stamatoiu. 

Cei 9 aleși locali din mandatul trecut au fost chemați ieri dimineață la audieri la Inspectoratul Județean de Poliție, iar trei dintre aceștia fac parte și din actualul Consiliul Local. Aceştia nu au știut exact cine i-a reclamat și nici de ce, dar toți l-au bănuit pe primarul Ion Bârcă. Polițiștii le-au confirmat că edilul din Turburea le-a făcut plângere penală că au chiulit de la ședințele de Consiliul Local. „Nu știm de ce au fost audiați și nici cine ne-a reclamat. Cred că primarul, că nu am fost la ședințe și nu am fost de acord cu aberațiile lui. S-a supărat și ne-a reclamat. Asta e”, a spus unul dintre consilieri.

Primarul, reclamat la DNA

Consilierii locali nu au înțeles de ce trebuie să dea explicații pentru că nu s-au dus la şedințe, mai ales că nu au fost plătiți. Mai mult decât atât, aleșii au ținut să precizeze faptul că și ei au făcut la rândul lor o plângere împotriva primarului din Turburea, dar la Direcția Națională Anticorupție. „Nu am fost la ședințe și nu ne-am primit banii, dar de ce să dăm cum subsemnatul? Noi am fost la o ședință la care am cerut unele acte contabile pe care primarul nu a vrut să ni le dea, iar noi am făcut plângere la DNA. Cred că primarul a vrut să se răzbune pe noi și ne-a reclamat și el”.

Bârcă: Trebuia să sparg gaşca aia

Primarul Ion Bârcă recunoaște că i-a reclamat pe consilieri pentru că aceștia au chiulit de la ședințe și au blocat activitatea primăriei. „Eu le-am făcut plângere penală pentru că trebuia să sparg gașca aia. Nu au venit săptămâni întregi la ședință atunci când viceprimarul Stamatoiu a candidat la primărie și trebuia să fie suspendat, iar ei nu au mai venit la ședințe ca să nu voteze excluderea lui din Consiliul Local”.

Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: