Condescu nu cunoaşte strategia celor de la Pandurii

Strategia conducerii clubului Pandurii Târgu Jiu care a anunţat recent rezilierea contractelor cu antrenorii Mario Găman şi Bobi Staicu, dar şi cu directorul sportiv Camilian Floroiu, a surprins pe toată lumea. Chiar şi pe principalul creditor de la Pandurii, fostul preşedinte Marin Condescu, care a precizat că nu cunoaşte problema.


Administratoul special al clubului Pandurii, jurista Daniela Şerban de la CEO, a anunţat recent măsuri care au surprins toată lumea fotbalului. Deşi Pandurii a reuşit, în condiţii foarte dificile, şi fără să poată face nici un transfer, să acceadă în play-off şi să se bată pentru un loc de baraj, administratorul special a decis să rezilieze contractele staff-ului tehnic şi administrativ pentru neîndeplinirea obiectivului. Fost preşedinte la  Pandurii, Marin Condescu, acum în calitate de creditor principal, susține că nu știe nimic despre rezilierea contractelor angajaților de la Pandurii. „Nu cunosc problema, administratorul special, care a fost numit de Complexul Energetic Oltenia la propunerea Consiliului Judeţean Gorj, cred că are o strategie pe care eu nu o cunosc. Dar cred că face ce e bine pentru club, nu ştiu să vă spun, nu a prezentat un plan şi nici nu

l-am discutat. Eu vorbesc în calitate de creditor. Dar nu ştiu de ce s-a luat această decizie, nu îi văd nici utilitatea şi nici scopul. Cel mai bun răspuns poate să îl dea Complexul Energetic Oltenia, domnul Daniel Burlan, domnul Bălăşoiu sau domnul Cosmin Popescu de la Consiliul Judeţean”, a precizat fostul preşedinte, la Radio Infinit, unde a mai afirmat că responsabilitatea aparține în totalitate administratorului special: ”Eu nu cred c-a făcut o astfel de acțiune în sens distructiv, cred că vrea să facă ceva constructiv. Dar eu nu am cunoştinţă despre această strategie şi nici nu ştiu nici efectul şi nici urmările. Dacă mă întrebaţi pe mine, cu vechea experienţă, cred că nu se ia o astfel de măsură în pauza când se pregăteşte noul sezon. Dar sunt convins că are o bază fundamentată administratorul special”.

Administratorul special de la Pandurii, Daniela Şerban, numită la club  de Complexul Energetic Oltenia, atunci când încă mai era membru asociat, a anunţat că se renunţă la antrenorul care a fost cel mai apreciat de suporterii gorjeni ai echipei Pandurii, dintre toţi tehnicienii care au trecut pe la echipă după intrarea în insolvenţă.

Vizualizări: 327

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: