Condamnată pentru că a furat curent

O femeie de 70 de ani trebuie să achite prejudiciul de apoximativ 15.000 de lei. Batrâna, care locuieşte în satul Leurda din municipiul Motru, a fost condamnată pentru furt de energie electrică.

În 2017, angajaţii CEZ Distribuţie au constatat problema, în urma unui control efectuat la locuinţa femeii: „S-a constatat că la acest imobil fusese executată și era folosită o instalație electrică clandestină și improvizată pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conectată în amonte de contorul electric, în podul casei, pe coloana fază-intrare și nul – intrare a contorului electric.
În urma acestei intervenții neautorizate se ocolea aparatul de măsurare, instalația electrică clandestină fiind compusă din doi conductori electrici (…) și o priză electrică improvizată, fixată cu holșurub pe grinda de lemn a tavanului. La o distanță de aproximativ 50 cm de această priză electrică improvizată, se afla o gaură, executată într-o altă grindă din lemn a tavanului, care coresponda în camera din față a imobilului. Prin această gaură, astupată cu un dop din zăpadă artificială, consumatorul casnic introducea un prelungitor negru, care la un capăt avea doi pini, ce se introduceau în priza improvizată din pod, la celălalt capăt având montată o priză, în care, prin introducerea unor triple și prelungitoare electrice, se conectau receptorii electrici din imobil cu energie electrică, care nu era înregistrată și nu se factura la furnizor”, conform unui document eliberat de instanţă.

Iniţial femeia a transmis că nu ştia de existenţa acestei instalaţii, deoarece în anul 2016 s-a mutat în casa respectivă, însă anchetatorii au demonstrat contrariul: „În aceste condiții, se apreciază că, în perioada 04.07.2016- 29.05.2017, inculpata a utilizat instalația clandestină pentru ocolirea echipamentelor de măsurare și a acceptat astfel faptul că energia electrică consumată de receptorii săi electrici nu era măsurată și facturată de furnizor.
Astfel, chiar dacă nu ar fi executat personal această instalaţie clandestină, inculpata a folosit-o şi avea cunoştinţă despre existenţa acesteia în imobilul proprietatea sa”.

Zilele trecute, Judecătoria Motru a decis ca pensionara să fie condamnată
la pedeapsa de 3.700 lei amendă penală corespunzătoare a 370 zile – amendă, cuantificată la câte 10 lei pe zi – amendă, pentru furt de energie electrică și săvârşirea infracţiunii de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare și prejudiciul, de circa 15.000 de lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate și neînregistrate, taxe prestări servicii, costuri de refacere a instalației de alimentare cu energie electrică și costuri pentru servicii juridice.
Sentinţa nu este definitivă si poate să fie contestată.

Vizualizări: 1,691

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: