Condamnat după ce a vrut să își omoare nevasta

Bărbatul din Bâlteni care în vară a încercat să își ucidă soția în așa fel încât să pară că biata femeie s-ar fi sinucis a aflat ieri cât au decis judecătorii să îl țină în spatele gratiilor. Ion Ciobanu va petrece destul de mult timp în pușcărie, dar nu atât de mult, pe viață, așa cum dorea cea cu care, teoretic, ar fi trebuit să își trăiască tot restul vieții.

Nouă ani au decis magistrații să îl condamne pe acesta pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat cu premeditare şi din interes material împotriva soției sale, Lenuța Ciobanu. Individul a mai primit un an și jumătate pentru lipsire de libertate în mod ilegal, ambele pedepse fiind contopite, cea mai mare dintre ele fiind majorată cu un spor de o treime din cea de-a doua și, ca urmare, Ciobanu va rămâne în pușcărie nouă ani și jumătate.

Magistrații i-au mai interzis pentru o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei o serie de drepturi civile și au dispus prelevarea de mostre biologice de la el, care să fie introduse în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Ciobanu trebuie să își despăgubească soția cu 50.000 de lei pentru chinurile la care a supus-o, aproape 1200 de lei trebuind plătiți și către Serviciul de Ambulanță Gorj, Spitalul Județean Târgu Jiu având și el de primit câteva sute de lei pentru îngrijirea pe care i-a acordat-o femeii bătute și amenințată cu moartea. De la Ion Ciobanu magistrații au dispus confiscarea mai multor bunuri folosite de el în comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, acesta fiind o sfoară (cordelină), o sfoară de culoare albă, o rolă (bandă) adezivă şi două prosoape din material textile, depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

Reamintim că la mijlocul lunii iulie, Ion Ciobanu și-a chinuit o noapte întreagă soția, pe Lenuța, după ce femeia decisese să divorțeze de acesta. Culmea este că procesul de divorț dintre cei doi nu a fost soluționat în instanță nici până acum, dar în vară bărbatul și-a pierdut mințile când a aflat că va pierde o mândrețe de casă pe care mai mult soția sa o ridicase. Femeia lucrase în străinătate și cu toate că aducea bani acasă era snopită în bătaie, uneori chiar de față cu vecinii. În noaptea în care a vrut să îi însceneze sinuciderea, Ciobanu a legat-o pe femeie în baie cu o sfoară, i-a pus căluș în gură și a încercat să îi toarne țuică pe gât pentru a disimula consumul de alcool. Femeia a stat toată noaptea legată cu o sfoară de piciorul bărbatului, pentru ca în cazul în care mișca sfoara acesta să se trezească, în zorii zilei ea reușind cu greu să scape și să ceară ajutor la vecini, urmele lăsate de sfoară în jurul gâtului său fiind dovada vie a calvarului prin care a trecut aceasta.

Vizualizări: 244

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: