Concurs reluat la o instituție publică din Gorj

Consiliul Județean Gorj încearcă, din nou, să găsească manager pentru Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Concursul s-a reluat, în urma selecțiilor de la finalul lunii septembrie, când nu s-a prezentat niciun candidat.

Data limită pentru depunerea de către candidați a proiectelor de management este 9 noiembrie 2022. Concursul se organizează la sediul Consiliului Județean.

La concurs pot participa doar persoanele care au o experiență de minimum un an în managementul instiuțiilor publice sau al organizațiilor culturale private acreditate și vechime în specialitatea studiilor de minimum 3 ani (studii specifice domeniului de activitate al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj).

 Candidații vor depune proiectele de management la sediul Consiliului Județean Gorj, în scris și în format electronic.

Componența dosarului de concurs se găsește pe site-ul oficial https://www.cjgorj.ro/ . Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare necesare elaborării proiectelor, pot să primească răspunsuri în baza unei cereri motivate. Instituția este obligată ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii să furnizeze informațiile solicitate.

Selecția dosarelor de concurs se va realiza până la data de 11 noiembrie 2022, urmând ca analiza proiectelor să se desfășoare până la data de 25 noiembrie 2022. Pe data de 8 decembrie 2022 se va realiza susținerea proiectelor în cadrul interviului. Până la data de 16 decembrie 2022 vor fi afișate rezultatele finale.

Vizualizări: 1,975

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: