Concurs pentru elevi, lansat de IPJ Gorj

Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, lansează un concurs adresat elevilor de gimnaziu. Acest eveniment are loc cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală.

Concursul se adresează elevilor din clasele a VI-a – a VIII-a, provenind de la cinci unități de învățământ preuniversitar din județul Gorj, atât din mediul urban, cât și rural. Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu Târgu Jiu, Școala Gimnazială ,,Voievod Litovoi” Târgu Jiu, Școala Gimnazială Nr. 7 Târgu Jiu, Liceul Mătăsari și Școala Gimnazială Scoarța sunt școlile implicate în această competiție menită să încurajeze creativitatea și responsabilitatea în rândul elevilor.

Elevii sunt îndrumați să lucreze în echipă, sub îndrumarea profesorului diriginte și cu sprijinul profesorului de tehnologia informației și a comunicațiilor. Concursul constă în realizarea unui material care să includă un logo și un slogan sub tema "Siguranța Școlară". Fiecare unitate de învățământ va desemna trei lucrări câștigătoare, iar apoi, la nivelul întregului județ, vor fi alese alte trei lucrări, toate pe baza votului exprimat de elevi și a criteriilor stabilite anterior.

Concursul se încadrează în cadrul campaniei naționale intitulate "Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!". Scopul campaniei este de a crește conștientizarea asupra riscurilor și consecințelor violenței școlare. Prin informarea și înțelegerea noțiunilor juridice, inițiatorii speră să contribuie la creșterea gradului de siguranță a elevilor și la informarea părinților asupra comportamentelor de risc și situațiilor vulnerabile.

Ulterior etapei județene, școlile desemnate câștigătoare vor participa la o etapă de selecție la nivel național. Materialele câștigătoare vor fi apoi stabilite la nivelul Direcției Siguranța Școlară.


 
 
 

Vizualizări: 891

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: