Concurs de recrutare la stat. Două locuri sunt deja ocupate
Parcul Industrial Bumbești – Jiu recrutează persoane pentru funcția de membru în cadrul Consiliul de Administrație, dar directorul Eftemie Popescu nu știa că planul de selecție a fost publicat de Consiliul Județean Gorj. Două dintre posturi sunt deja ocupate, astfel că întreaga procedură este pentru o persoană.
Procedura de selecție va fi realizată de către o comisie alcătuită din 3 delegați, președintele fiind Ionel Dobre. Primele două locuri sunt ocupate de Ana-Maria Nicolescu și Dorin Pîrcălăboiu, iar procedura anunțată pe 5 Septembrie pe site-ul consiliului Județean Gorj este doar pentru o persoană.
„Două posturi s-au ocupat, unul este vacant. Mai există o etapă de parcurs a celor doi care au obținut deja posturile. Urmează o ședință a Adunării Generale, apoi o sa fie necesar să meargă la un birou notarial, unde, prin declarație notarială, o sa-și asume responsabilitățile și atribuțiile”, explică directorul Popescu.
Noul membru al Consiliului de Administrație trebuie să aibă, printre altele, ”minimum de cunoștințe, aptitudini și experiență necesară pentru a-și îndeplini cu succes mandatul de administrator”.
Calendarul procedurii va fi publicat în curând pe Consiliul Județean, dă asigurări directorul.
În acest moment, Parcul Industrial de la Sadu are contracte cu 15 firme. „În acest moment am 15 contracte încheiate cu diferite firme. Nu pot sa fac afirmații despre cifra lor de afaceri, deoarece sunt detalii economico-financiare pe care doar responsabilii acestora le cunosc. Având în vedere că firmele funcționează, înseamnă că cifra de afaceri este profitabilă. Despre investiții în Parcul Industrial nu putem discuta până nu se acoperă pierderile financiare din anii trecuți. În anul 2021, a fost finalizată reabilitarea în integralitate a rețelei de alimentare cu energie electrică a parcului. Acest lucru a fost posibil datorită investiției făcute de către autoritatea tutelară( Consiliul Județean Gorj)”, a declarat Popescu.