Concurs de pescuit weekend-ul acesta la Ţicleni

Pasionaţii de pescuit din Ţicleni şi nu numai sunt aştepaţi sâmbătă la un concurs de pescuit. Autorităţile locale au pregătit premii surpriză pentru cei clasaţi pe primele locuri şi de asemenea va exista şi un premiu pentru cea mai mare captură. Iniţiativa aparţine primarului Radu Constantin, care este deja cunoscut pentru numeroasele sale participări la diverse concursuri de pescuit.

Concursul de pescuit este organizat pentru prima dată la Ţicleni. Aşa cum se obişnuieste la o asemenea competiţie, startul se va da dis de dimineaţă. Pe lângă premierea propriuzisă, la sfârşitul competiţiei, autorităţile locale le vor oferi participanţilor şi o masă caldă. „Este ediţia I a concursului de pescuit în oraşul Ţicleni. Va fi organizat în cartierul Tunşi, acolo unde avem trei lacuri. Concursul va începe la 6,15 şi se vor retrage undiţele din baltă la orele 10. După cântărirea peştilor, va avea loc o festivitate, vom acorda supă de peşte şi o tocăniţă. Vom acorda diplome de participare la toată lumea, locul I, II, III şi menţiune va primi de la noi cadouri surpriză, vom acorda un premiu şi pentru cea mai mare captură. Am invitat de la Târgu Jiu 14 echipe, de la diverse insituţii şi de la primăriile Tâgu Cărbuneşti şi Târgu Jiu, pescarii din Ţicleni care sunt cam numeroşi, sperăm să fie vremea bună, să fie frumos”, a declarat Radu Constantin, primarul din Ţicleni.  

În cele trei lacuri unde se va desfăşura competiţia există mai multe specii de peşti. „Lacurile însumează cam două hectare de teren. Avem fitofag, crap, ştiucă, somn şi peştele bălţii noastre, caras. Avem caras de 5-6 până la 10 kg”, a mai spus primarul Radu Constantin. 

Vizualizări: 318

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: