Concediu în România: prețuri mari și criză de personal

Prețuri mari și o criză de personal fără precedent ceea ce va aduce, în multe cazuri, și servicii mai slabe calitativ – este ceea ce vor primi turiștii în acest sezon estival. Declarația a fost făcută la RRA, chiar de președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor (HORA), Ion Biriș.

„Prețuri un pic mai mari, materiile prime au avut o creștere extraordinară, sunt multe ingrediente la care avem creșteri de 30, de 50, sunt anumite produse de import care aproape și-au dublat prețurile, și atunci inevitabil, oricât ne-am dori noi să absorbim această creștere de preț, ne va fi imposibil și, din păcate, probabil că anumite locații nu vor putea să își servească clienții la standardele pe care și le-ar dori. (..)

Din punctul nostru de vedere, facem tot ce se poate ca turiștii de pe litoral și nu numai, din toate celelalte zone ale țării, să primească cele mai bune condiții. Ne va fi din ce în ce mai greu”, a declarat acesta, potrivit profit.ro.

Vizualizări: 1,147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: