Concedieri la cerere, dar cu aprobarea sindicatelor

Administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au stabilit să facă în vară cele două sute de concedieri colective prevăzute pentru acest an. Salariații vor pleca acasă cu patru salarii compensatorii.

Raportarea se face la salariul mediu brut din companie, care este puțin peste sase mii de lei. Cu alte cuvinte, un disponibilizat va beneficia de 24.000 de lei, suma fiind impozabilă, după cum a precizat Constantin Mitrescu, vicepreședinte al Federației Naționale Mine Energie. Mitrescu se așteaptă să fie, ca și anul trecut, un număr de cereri de disponibilizare peste cele 200 care vor fi acceptate. Fiecare cerere va fi analizată în comisia mixtă administrație-sindicate, iar prioritate vor avea salariații bolnavi și cei care mai au puțin până la pensie.

Compania va mai avea, la finele acestui an, 12.881 salariaţi. Proiectul de buget face referire și la cele 200 de concedieri colective programate pentru acest an, suma alocată pentru plățile compensatorii fiind de 6.624.000 lei. (R.S.)

Vizualizări: 4,957

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: